Pe urmele ducilor de Lorena, pe Valea Mozelei, în frumosul Nancy

Nu știu cum sunteți voi, generațiile de azi dar noi. Noi am trăit cu literatura franceză. În copilărie am trăit cu duci, conți, baroni. Pentru noi, ducele de la Lorena, ducele Leopold și toată aristocrația franceză fie din memoriile lui Saint Simon, fie din romanele de capă și spadă ale lui Dumas, acestea au fost cărțile noastre.

Franța, Burgundia, Alsacia, Lorena erau niște tărâmuri pline de magie, unde cavalerii făceau regulile, unde duelul era o onoare, unde femeile erau iubite și respectate. Unde se construiau cele mai interesante intrigi.

Nancy. Îmi place și cum sună în franceză numele. Cum se pronunță. Nancy și Metz, la ultimul nu am reușit să ajung. Sunt marile centre ale Lorenei. Lorena care nu e Alsacia, Lorena este străvechea Lotharingia, moștenirea lui Lothar, fiul lui Ludovic și nepot al celebrului Carol cel Mare. Lotharingia sau Lorena înseamnă istorie. Pentru că o jumătate de Lorenă compune azi Olanda. Iar cealaltă, pe valea Mozelei am vizitat-o eu azi. În Piața Stanisalas, celebrul rege al Poloniei exilat.

Nancy? Chiar dacă nu a aparținut Franței până spre secolul XVIII, Nancy este un mic Paris, cu o geometrie perfectă a străzilor, cu palate art nouveau, cu parcuri și canale. Piața Stanislas amintește și de Louvru și de Versailles în același timp. Un platou foarte bine delimitat de porți și castele, cu deschidere spre parc. Este altceva, în natura dură a construcțiilor de până aici, apare o piață caldă cu multă armonie și cu multe dantelării. Lângă, la două străzi avem catedrala Notre Dame de Nancy, catolic de rece, deloc similară cu cele din Strasbourg sau Basel. O catedrala care seamănă cu cele spaniole sau coloniale. De acolo pleacă spre toate direcțiile, străzile pietonale sau cu autotraomvaie, o formă hibridă de tramvaie cu roți dar cu formă de autobuz.

Parcul de la Pepinierre este geometrizat și se duce până în canalul unde se află ”casele plutitoare”, adică vapoarele de tip casă de locuit. Cu multe grădini de bambus, terase și flori.  Similar Amsterdamului.

Nancy nu este un oraș de wow  dar este istorie. Este povestea tuturor ducilor de Lorena, este marginea Franței, la capătul unei Franțe rurale minunate. Sus, deasupra Lorenei, începe zona flamandă, pentru că se simte influența deja în arhitectură. Dar Alsacia nu mai este deloc aici. Este doar Lorena și Nancy.

Așa cum la mine este ultima seară franceză, o ultima seară, petrecută prin Strasbourg, printre lumini, vorbind istorie, ascultând, simțind, trâind, fiind fericit. Pentru un final de an, elegant, care mi-a oferit mult frumos, mai ales acum, pe ultima porțiune a clipelor. Și mereu vă spun, același lucru, să nu uităm nicicând să iubim Franța.

Liviu POPESCU