Păunei a deblocat proiectele care prevăd asfaltarea drumurilor din Bărbătești
Bogdan Păunei a reușit să deblocheze proeictul de drumuri pe Anghel Saligny de modernizare a sectoarelor rutiere din Bărbătești, din care foarte important este cel care merge spre schitul Pătrunsa. Și se apropie de finaizare drumu care traversează comuna de la est la vest. Un drum cu rigole betonate, fiind considerat cel mai important din comună, care face legătura cu Drumul Național 67 și drumul Olteniei de sub Munte, Stoenești – Bărbătești – Costești. La stația de epurare va fi amenajat un parc fotovoltaic care să asigure consumul de energie electrică. Și două stații electrice de reîncărcare se vor monta în Negrulești și Bârzești.
”A fost important să deblocăm mai multe proiecte pentru a nu pierde finanțarea și pot spune că în acest an intrăm în mari șantiere care vor completa toate drumurle din comună, vom extinde zona de utilități, canalizare cu precădere și vom aduce intravilan în comună, permițând dezvoltarea turistică a localității”
Aflată între Horezu şi Râmnicu Vâlcea, la poalele Căpăţânilor, Bărbăteştiul reprezintă dantelăria Olteniei de sub munte, unde fiecare locuitor stă într-un conac, parcă. Ascunse de meri, printre florile de fân care încep să crească, avem parte de o simfonie unică pe această hartă a Valahiei străbune.
Toate drumurile duc spre “în sus”, se zice aici la Bărbăteşti, pentru că sunt trepte, comuna fiind dispusă ca într-un amfiteatru, din oricare parte ai privi-o. Se încheie acolo, în valea îngustă a Otăsăului, unde primăria mizează pe dezvoltarea unui sat turistic. La poarta muntelui, unde pântecul pâmântului scoate ape minerale, unde noaptea stau doar greierii şi unde cucii sunt recitatorii zilei.
