Patronat, Mucles! Nu transformaţi angajaţii români în sclavi pe plantaţie

Patronatul să tacă în cazul salariului minim. Într-o ţară în care toate costurile sunt la fel ca în celelalte state comunitare, curent, combustibili, apă, canal, asigurări, unde toate produsele au acelaşi preţuri în supermarket ca la Paris, pretenţia patronatelor mi se pare o ipocrizie. O bătaie de joc la adresa tuturor angajaţilor, fie ei din sistemul public fie din sistemul privat.

Pentru că profitul care rămâne în buzunarele patronilor din România, profitul managerilor de multinaţionale este dublu sau triplu decât în orice stat european, pentru simplul fapt că diferenţa între costul muncii la noi este extrem de redus faţă de cel din Germania. Aşa că mucles, stimaţi patroni! Da, trebuie să fie o lege care să vă oblige la un prag minim pentru a nu transforma românii în sclavi pe plantaţie.

Oare patronii din România ştiu că prin ţinerea unor salarii mizerabile pentru românii disperaţi să lucreze le imprimă acestora o psihologie a obedienţei şi a laşităţii.

Ştiţi cum se negociază în România o mărire de salariu. Există două variante, prima cea mioritică, în care, în biroul managerului, intră amărâtul Gheorghe, sudor bun. Acesta stă cu capul plecat, îşi freacă spăşit salopeta, e stingher, se uită speriat în jur să nu cumva să atingă ceva din biroul de lux al şefului. E din start dezarmat. Şeful arogant îi spune să se grăbească să spună rapid, că nu are timp de pierdut, are un avion de prins. Şi bietul Gheorghe începe cu ce ştie el cel mai bine, că are soţia bolnavă, că are copii la şcoală, că are asociaţia neplătită şi că, dacă se poate, o sută de lei la salariu. Este dramatic episodul, Gheorghe habar n-are să spună faptul că el e un sudor bun care ştie să sudeze toate tipurile de materiale, în argon, etc şi că, dacă firma nu se gândeşte să-i pună 300 de lei în plus, pleacă la alte companii. Nu, Gheorghe, este mioritic şi încearcă atingă coarda sensibilităţii unui patron care are o amantă în centru, vacanţe în Egipt şi conturi în bancă. Normal că nu-l afectează acest lucru, dar dacă Gheorghe ar fi spus că pleacă, atunci ar fi intrat în panică, pentru că ştia că pierde un meseriaş de calitate.

Ăştia sunt patronii noştri, consumă ca în vest dar plătesc muncitorii ca în est. Românul săracul a preluat acestă reţinere, timidate, fiind considerat mereu un amărât, „pulimea”, nu ştie să ceară ce i se cuvine. A doua variantă este şi mai sinuoasă, Gheorghe intră în birou şi se oferă să spele maşina şefului, să-i spună că e deştept, că e frumos, că e cel mai bun, să îi dea în gât pe colegi, face orice pentru a intra în graţiile patronului, că poate -poate, va primi o bonificaţie pentru obedienţă.

Ce face acum patronatul? Se revoltă împotriva unei măsuri de stânga prima din păcate, pe care o ia guvernul de stânga, o măsură prin care este securizat venitul minim, pe care îl poate primi un muncitor din România. Ne le-ar fi ruşine antreprenorilor să spună că garantarea salariului minim este un dezastru economic. Da, este un dezastru pentru că trebuie să-şi mai subţieze din profiturile imense pe care le câştigă în România. Ia să le recomandăm patronilor din ţara noastră să-şi deschidă o banală fabrică de vopseluri sau bere în Vest, unde costurile sunt la fel, produsul are acelaşi preţ, dar forţa de muncă are cu totul alt preţ. A, nu vor, slovacul, slovenul, cehul, polonezul nu e atât de prost ca românul, nu e atât de îngrămâdit? Aşa e, numai la noi, la români, jeanșii Zara costă dublu decât în Anglia, benzina e al doilea preţ din România, iar patronii devin miliardari la 30 de ani, pentru simplu fapt că îşi plătesc anagajaţii jumătate la negru, iar jumătate cu minimul pe economie. Asta în timp ce el pleacă în vacanţe în Dubai, iar pulimea care e la el angajată îşi drămuieşte banii de pâine şi de asociaţie, pentru că românului îi e frică să schimbe un loc de muncă, chiar dacă e umilit de un patron, şmecheraş de Bucureşti.

De apreciat, măsura guvernului cu salariu minim. Din păcate, după doi ani, este prima măsură de stânga pe care o ia un guvern de „stânga”.

 

Mihai Ionescu

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *