Parcul Naţional Buila – Vânturariţa cel mai mic dar şi cel mai complex parc

Agerpres

În sudul Munților Căpățânii din masivul Parâng, pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești, se întinde pe aproximativ 4.500 de hectare cel mai mic parc național din România, Buila-Vânturarița, însă unul dintre cele mai bogate din punct de vedere al biodiversității și spiritualității…

Masivul Buila, cu ale sale stânci izbitor de albe, care răsar pur și simplu din verdele pădurilor de molid, domină întregul peisaj. Frumusețile naturale ale zonei sunt întregite de numeroasele forme de relief carstic prezente prin chei, peșteri și avene.

Totul, aici, este într-o perfectă armonie: splendoarea muntelui, sunetul cristalin al celor 44 de izvoare nesecate din zona Costești, „amprenta” celor 100 de peșteri și…divinitatea care te înconjoară din salba de schituri și de mănăstiri.

O istorie recentă

Parcul Național Buila-Vânturarița, sit al Rețelei Ecologice Europene Natura 2000, a fost înființat prin HG 2151/2004 și este administrat, din 2006, de către Regia Națională a Pădurilor — Romsilva în parteneriat cu Asociația Kogayon, organizație non-guvernamentală din localitatea Costești-Vâlcea. Cel mai mic parc național din România este situat chiar deasupra medianei județului Vâlcea și este vizibil ‘peninsular” din trei părți, de la distanțe de peste 30 de kilometri.

Parcul are șase puncte de intrare, trei prin comuna Costești, unul pe Valea Bistriței vâlcene și două pe Valea Costești. Acesta cuprinde creasta calcaroasă liniară a Masivului Buila-Vânturarița, cu o lungime de circa 14 kilometri, de la vest de cheile Bistriței vâlcene, până la est de Cheile Olănești (Folea), creastă dominată de cele două vârfuri care dau numele masivului: Vârful Buila (1.849.metri) și Vârful Vânturarița Mare (1.885 metri). Altitudinea absolută este în Vârful Vânturarița Mare, iar cea minimă la ieșirea Bistriței din chei (550 metri).

Sursa foto: www.buila.ro

Alte vârfuri principale ale masivului sunt de la sud-vest spre nord-est: Arnota (1.183,7 metri), Muntele Cacova (1.525,1 metri), Muntele Piatra (1.643 metri), Muntele Albu (1.658,9 metri), Buila (1.848,6 metri), Ștevioara (1.847 metri), Vioreanu (1.866 metri) și Vânturarița Mică (1.655 metri).

Legătura masivului cu Munții Căpățânii este făcută prin Plaiul Netedu (inter-fluviul dintre râurile Bistrița și Costești), Plaiul Lespezi (inter-fluviul dintre râurile Costești și Cheia) și Plaiul Hădărău (inter-fluviul dintre râurile Cheia și Olănești).

Tradiția locului în faună și diversitate

Datorită caracterului de insularitate și accesibilității dificile, în masiv s-au păstrat nealterate numeroase elemente ale patrimoniului natural: habitate naturale, păduri virgine, numeroase specii ocrotite ale florei și faunei, situri mineralogice și paleontologice, peșteri. Masivul prezintă caracteristicile specifice reliefului carstic, cu numeroase forme exocarstice (chei, abrupturi calcaroase, doline, câmpuri de lapiezuri, grohotișuri calcaroase, hornuri, ace, strungi) și endocarstice (peșteri și avene).

Aici se întâlnesc numeroase specii protejate ale florei (floarea de colț, ghințura galbenă, crinul de munte sau cel de pădure, ienupăr, garofițe, orhidee și iedera albă), dar și ale faunei. Masivul oferă condiții pentru supraviețuirea celor mai importante dintre carnivorele mari, precum ursul, lupul sau râsul. Dintre mamiferele mici care înnobilează locurile întâlnim pisica sălbatică, jderul de pădure sau bursucul, iar peșterile ascund nu mai puțin de nouă specii de liliac. Erbivorele mari sunt reprezentate de capra neagră, cerb sau căprior.

Vertebratele își au și ele locul lor în aceste habitate, de aceea regăsim pești (păstrăv, lipan, moioagă, zglăvoc), dar și amfibieni (salamandra, tritonul, buhaiul de baltă cu burta galbenă, broasca roșie de pădure sau broasca râioasă brună). Nu lipsesc reptilele, iar dintre acestea pot fi menționate gușterul, șopârla de ziduri, șarpele de alun sau vipera. Păsările întregesc ecosistemul parcului cu gaia roșie, șerparul, acvila țipătoare mică, vânturelul de seară, caprimulgul, ciocănitoarele de munte și de de stejar, buha, codobatura și cocoșul de munte.

Conform Manualului Habitatelor din România, în Parcul Național Buila-Vânturarița, se găsesc peste 23 de tipuri de habitate, dintre care 17 tipuri au corespondent la nivel european și sunt considerate prioritare.

Potențialul turistic și cultural al zonei

„Poziționarea geografică a Parcului Național Buila-Vânturarița în zona montană cunoscută sub numele de ‘Oltenia de sub munte’, în apropierea stațiunii Băile Olănești și a stațiunii turistice Horezu, favorizează dezvoltarea turismului sub forme diverse. Potențialul turistic al parcului îmbină elemente ale cadrului natural cu peisaje deosebite și numeroase atracții speologice, la care se adaugă obiective monahale de patrimoniu cu valori culturale și istorice deosebite”, a subliniat, pentru AGERPRES, directorul Administrației Parcului Național Buila-Vânturarița, Cosmin Botez.

Nu trebuie uitat faptul că, pentru iubitorii naturii, zona oferă nu mai puțin de 19 trasee turistice.

Parcul Național Buila-Vânturarița și zona care îl înconjoară este habitatul unuia dintre cele mai mari efective de capră neagră, fiind muntele transhumanței ce oferă călătorilor cele mai înguste chei în calcar din România — Cheile Bistriței. Trovanții sau „pietrele care cresc”, cum le spun oamenii locului, sunt vedetele comunei Costești, care deține, de altfel, singurul muzeu din lume dedicat trovanților. În zonă sunt expuse, în aer liber, pe o suprafață de un hectar, peste 100 de sculpturi surprinzătoare din piatră: forme bizare, milimetrice sau de dimensiunea unui om, pe care natura le-a creat cu sute de mii sau chiar cu milioane de ani în urmă. Tot din aceste zone izvorăsc cele mai multe râuri din județul Vâlcea: Olănești, Cheia, Govora, Luncavăț, Bistrița, Romani sau Cerna.

Un plus de valoare, unicitate și atracție îl constituie existența în imediata apropiere a parcului a numeroase obiective cultural-istorice, salba de mănăstiri și schituri Horezu, Bistrița, Arnota, Iezer, Pahomnie, Pătrunsa sau Mănăstirea Frăsinei. Numită și Athosul românesc, mănăstirea dintre frasini este un tărâm interzis femeilor, din cauza groaznicului blestem lansat, la 1867, de Sfântul Calinic, care oprește cu strășnicie femeile să intre în mănăstire. Cele care, totuși, s-au aventurat și-au pierdut mințile sau sunt grav bolnave, spun oamenii locului. Nu trebuie uitate nici bisericile rupestre din Peștera Liliecilor, obiceiurile, meșteșugurile și arhitectura tradițională din satele de la poalele muntelui.

Sursa foto: www.buila.ro

Deși parcul nu beneficiază de un număr mare de turiști, cei mai mulți fiind atrași în special de spiritualitatea locurilor, există și zone de escaladă și cățărare situate în Cheile Olăneștiului, Cheile Cheii și Cheile Bistriței. Acestea cuprind cinci zone principale de cățărare, cu peste 150 trasee de diferite grade de dificultate. Trebuie menționate și traseele tematice realizate de-a lungul anilor în parc, respectiv „Porțile Parcului Național Buila-Vânturarița — Natură și spiritualitate” (traseu tematic care începe de la poarta Mănăstirii Bistrița din vecinătatea Cheilor Bistriței și ajunge la Schitul 44 de Izvoare în satul Pietreni), „Traseul Ranger Junior” (începe din punctul Prislop și urcă până în apropiere de Curmătura Builei), „Traseul Poveștile Pădurii” (din satul Pietreni și până în apropierea Mănăstirii Pătrunsa).

De asemenea, în apropierea parcului se află trei obiective majore situate în zona Horezu, respectiv „Muzeul Trovanților” de la Costești, „Piramidele” de la Slătioara, ca obiective naturale, și „Culele” de la Măldărești, ca obiective istorice.

„Numărul mediu de turiști pe an este cuprins între 2.200 și 4.500, iar majoritatea turiștilor sunt turiști monahali, a căror durată de vizitare este în medie de o zi, dar există între 150 și 300 de turiști a căror durată medie de vizitare este între o zi și 3 zile”, precizează șeful Parcului Național Buila-Vânturarița.

Rețeaua unităților de cazare din zona Parcul Național Buila-Vânturarița cuprinde hotelurile din Rm. Vâlcea, Băile Olănești și Horezu, dar și pensiunile turistice din localitățile de la poalele Masivului Buila-Vânturarița: Horezu, Costești, Bărbătești, Cheia și Olănești, precum și unitățile de cazare în Mănăstirile Bistrița și Horezu. În parc există o singură cabană turistică, Cabana Cheia, aflată pe versantul nord-vestic al crestei, la intrarea Râului Cheia în sectorul de chei omonim. În zona montană se află patru refugii turistice amenajate, unde se poate dormi în condiții de bivuac, respectiv Curmătura Builei, Poiana Scărișoara sau Piscul cu Brazi.

Obiceiuri și meșteșuguri

Parcul Național Buila-Vânturarița se află într-o zonă în care locuitorii satelor de la poalele munților și-au mai păstrat tradițiile, meșteșugurile și obiceiurile, iar acestea merită conservate și promovate în continuare, mai ales că locul este vestit pentru olărit (ceramica de Horezu), covoarele oltenești, obiecte artizanale din lemn, portul și tradițiile păstorești, dar și pentru produsele tradiționale locale: fructe, țuică, brânzeturi sau miere.

Arhitectura specifică zonei este bazată pe prelucrarea lemnului și a pietrei, cele mai la îndemână materiale în zona Olteniei de sub munte. Aici, casele construite sunt cu pridvor (prispă) în față, sub care de obicei se află beciul. Temelia este construită din piatră zidită cu mortar, pereții sunt construiți din bârne din lemn tencuite, acoperișurile sunt din șindrilă (șiță), iar magaziile (căsoaie) și adăposturile pentru animale (grajduri, fânare) sunt construite tot din lemn, potrivit informațiilor publicate pe site-ul www.buila.ro.

Legendele locului

Numele localităților aflate în inima Olteniei sunt pline de legendă. Astfel, se spune că aici ar fi existat un cioban bogat care stăpânea ținuturile deluroase de la poalele Builei, după cum reiese din povestea scrisă pe pagina de internet dedicată Parcului Natural Buila-Vănturarița. Ciobanul avea patru fii pe numele lor Costea, Bărbat, Dobre și Bodea, cărora le-a împărțit moșia și care, la rândul lor, și-au întemeiat satele Costești pe Valea Costești, Bărbătești și Bodești pe Valea Otăsăului și Dobriceni pe Valea Dobricenilor.

În ceea ce privește întemeierea Mănăstirii Arnota, legenda spune că, înainte de a deveni domnitor al Țării Românești, Matei Basarab a scăpat de urmărirea unei cete de turci schimbând veșmintele cu un arnăut de-al său, de unde a provenit și numele locului Arnota (muntele și mănăstirea), ascunzându-se într-o mlaștină. Pe locul acesteia a construit ulterior o mănăstire, când a fost înscăunat domn, aceasta fiind de altfel și locul unde se odihnește atât domnitorul, cât și tatăl său.

Legenda Schitului Pahomie și a lui Sava Haiducul spune că Pahomie, numele de călugăr al marelui ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistrița, zidește între anii 1519 — 1520 Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea Masivului Buila, în drumul pe care-l căuta prin pădure ca să ajungă la Sibiu, își găsește salvarea de urgia lui Mihnea cel Rău. Printre prietenii săi se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, deoarece, zăbovind stăpânul său de mai multă vreme în aceste locuri, a făcut deseori incursiuni prin localitățile învecinate pentru a face rost de hrană.

Schitului Pătrunsa are hramul ‘Cuvioasa Paraschiva’, de la numele mamei episcopului Climent. Acest schit a fost construit în anul 1740 de Episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea nașterii sale în aceste locuri. Mama sa, Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, era fugară peste munte de frica unei invazii turcești și, adăpostindu-se la poalele Muntelui Buila, a fost ‘pătrunsă de durerile facerii” în locul numit astăzi Pătrunsa.

Proiecte pentru dezvoltare durabilă

Potrivit informațiilor oferite de directorul Parcului, din 2004 și până în prezent, au fost derulate de administrația parcului, în colaborare cu alte organizații, sau se află în curs de derulare un număr de 16 proiecte. Unul dintre acestea este ‘Revizuirea planului de management al PNBV și strategia de monitorizare a conservării habitatelor și speciilor de interes comunitar’, acesta beneficiind de fonduri europene din POS Mediu în valoare de 1,32 milioane de lei.

În același timp, există multe ale proiecte de valoare mai mică, dar importante, precum ‘Porțile Parcului Național Buila-Vânturarița, natură și spiritualitate’, finanțatori fiind Fundația pentru Parteneriat și Consiliul Județean Vâlcea — cu 35.429 lei, ‘Implementarea Rețelei Ecologice Natura 2000 pe teritoriul PNBV și realizarea Planului de Management al Parcului’ — în valoare de 30.500 lei, sume provenite de la Administrația Fondului pentru Mediu, ‘Ranger Junior al PNBV-Sit Natura 2000’ — 34.450 lei, și ‘Rangeri Juniori, prieteni ai PNBV’ — 27.715 lei, finanțatorii principali ai proiectelor fiind Fundația pentru Parteneriat și Mol România. Mai pot fi menționate proiecte precum ‘Oltenia de sub Munte — destinație ecoturistică — 37.300 lei, sau cele de monitorizare a unor specii reprezentative ale parcului și de reconstrucție a unor refugii turistice.

Sursa foto: www.buila.ro

„Valoarea fondurilor europene și naționale atrase până în prezent se ridică la circa 1,6 milioane de lei, din care fonduri europene 1,032 milioane lei și fonduri naționale — 569.839 lei. Fondurile atrase au fost orientate spre cercetare/monitorizare, dotare cu echipament de cercetare/monitorizare, echipamente de teren, de birou, infrastructură turistică (re-marcare trasee turistice, amenajare poteci tematice, reconstrucție refugii turistice), promovare a parcului (pagina web, pliante, broșuri, albume foto, tricouri personalizate, pălării personalizate, rucsacuri personalizate, broșuri de educație ecologică etc.), dotare cu mașină de teren. Pentru viitor, avem în vedere derularea unor proiecte proiecte care să vizeze monitorizarea speciilor și habitatelor din parc, pentru întreținere/îmbunătățire infrastructură, construire și amenajare centru de vizitare al parcului, dotare cu echipamente (de cercetare, de birou, de teren)”, precizează directorul Cosmin Botez.

Acesta a subliniat că, la momentul actual, parcul nu se confruntă cu probleme majore, chiar dacă și aici, ca și în alte arii protejate din țară, administrația întâmpină probleme legate de mici vandalizări ale panourilor informative și ‘amintiri’ lăsate de turiști sub forma deșeurilor.

Parcul Național Buila-Vânturarița, din regiunea Olteniei de Sub Munte, cu ale sale creste muntoase și peisaje de vis, dar și cu o biodiversitate atât de valoroasă, oferă într-un spațiu restrâns o adevărată splendoare, o resursă inegalabilă de frumusețe naturală, nealterată de mâna omului, care trebuie protejată și pentru cei din generațiile viitoare.

AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *