Parc fotovoltaic și baterii de stocare energie, la Voicești, anunțate de primarul Vatafu
Florian Vătafu lucrează la două proiecte pentru energia produsă în sistem fotovoltaic, în comuna Voicești. E vorba de parcul fotovoltaic, precum și de baterii de stocare a a surplusului acestei energii.
”Lucrăm la documentații pe care dorim să le finalizăm cât mai urgent. Pe acest final de an stăm cam așa, cu rețeaua de canalizare am ajuns la 90%. Mai avem încă trei stații de autobuz de montat până la finele anului. Stăm după bani, acestea sunt cu fonduri europene”, spune primarul din Voicești.
Prin Consiliul Local au fost alocate fonduri pentru construcția unei capele. Și cadastrul gratuit continuă fără sincope, fiind pe finalul acestui proces, când toate imobilele (case și terenuri) din Voicești vor avea carte funciară.
Nu în ultimul rând prin FLAG se va construi un parc de joacă pentru copii.
”Iar la noul PUG lucrăm pentru a introduce teren în intravilan, unde avem proiecte mari pentru agro turism, turism piscicol, unde mai mulți dezvoltatori sunt interesați pentru a dezvolta astfel de afaceri”, conchide primarul din Voicești.
Voicestiul anului 2025 se laudă cu toate drumurile asfaltate, cu iluminat public, apă, retea de canalizare care urmează să fie finalizată, rețea de gaze care urmează să fie implementată şi are perspective de a deschide turismul piscicol. Suntem într-un centru civic elegant, cu cele mai frumoase stații de autobuze din Vâlcea, cu funcţionari publici care scurtează orice timp de aşteptare.
