OLTCHIM sau Statul Feudal Economic a murit. Slavă Domnului!

 

Să nu ţinem doliu după Oltchim, este părerea mea. Nu putem să plângem după cel mai mare jaf local şi naţional, care a alimentat conturile grase ale politicienilor locali. Oltchimul a fost o catastrofă mentală, a fost de fapt augmentaţia modului cum se fură în România Post Socialistă.

Eu nu plâng Oltchimul, este ca şi cum l-aş plânge pe Capone, pe Hoffa, pe Gambino sau pe Gotti. Nu am să plâng după centrul mafiei vâlcene. Nici măcar pe angajaţi nu i-aş deplânge. Au ştiut tot timpul că se fură din combinat, că se fură prin combinat, că sume imense de bani se duc spre buzunarele altora, totul pentru pacea socială. Oltchimul a fost Bronxul Vâlcii, o Sicilie în care toată lumea ştia ce se întâmplă, dar nici un Falcone nu avea curajul să intervină. Corupţia pe suportul Oltchimului a acaparat ministere din  toate guvernele, primari, consilieri, oameni de afaceri. A fost ciuma bubonică. Să ne imaginăm doar atât, câte sute de vile s-au construit pe baza furtului din combinat, câte BMW seria nu ştiu care, câte excursii în Dubai, câte amanate nu au fost întreţinute, câte milioane de euro nu au circulat prin lume, doar prin furtul marca Oltchim.

Îi văd zilnic pe amărâţii care păzesc prefectura Vâlcea, sunt vreo 50-60. Sunt vinovaţi pentru că ştiau că salariilor lor erau de fapt mită să tacă. Da, toţi cei 3.200 de angajaţi nu au fost plătiţi pentru plus valoare, combinatul mergând din rău, în mai rău, nu, aceşti angajaţi au fost plătiţi să tacă, au fost mituiţi să închidă ochii. Li s-au pus pe pereţi diplome, li s-au învârit cifre false, li s-au creat demoni PCC, pirolioză, OMW. Li s-au spus că alţii sunt vinovaţi pentru dezastrul în care s-au trezit. Oamenii au devenit fanatici, au intrat în panică, au început să caute înnebuniţi tot felul de vinovaţi. Nimeni nu le-a spus că într-o ţară normală economic, modul cum funcţiona Oltchim era o anomalie. Combinatul murea, era supt pe toate căile, iar presa din Vâlcea excela, firme de deparzitare, firme fantomă prosperau. A fost cea mai mare mafie vâlceană, şantaj, extorcare. Insolvenţă? Este prea târziu.

Aşadar combinatul va muri oficial în curând. Nu, nu e o dramă, dimpotrivă este poate nemaipomenit de bine. Odată cu dispariţia acestui Stat Economic Feudal – numit Olcthim dispare un mod de viaţă.

După ce va muri oficial, trebuia ca pământul de acolo să fie ars, săpat, dat cu tămâie, pusă iarbă şi apoi scos pe piaţă şi chemaţi adevăraţi investiori. Chiar dacă vor fi mici IMM-uri care vor face de exemplu, scobitori sau furculiţe de plastic, chibrituir, ace, brice, măcar o vor face curat, civilizat, capitalist. Poate cine ştie, pe tarlaua unde acum e pe aparate monstrul mafiot, vor apărea 100 de firme mai mici care vor produce peste 3000 de locuri de muncă, aici va renaşte economia vâlceană sănătoasă.

Iar oamenii trebuie să privească în faţă adevărul, la Oltchim s-a muncit 10% iar 90% s-a furat pe toate palierele, în complicitate toată lumea cu toată lumea. Şi acum, se fură, se fură prin firme, prin tot felul de intermediari. Este în ADN, este un blestem al corpuţiei acolo.

P.S. Ferească Dumnezeu, exemplul Oltchim, să fie preluat undeva…aproape.

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *