O bombă socială stă să explodeze la Oltchim, odată cu privatizarea societăţii

Dacă în urmă cu o săptămână lucrurile erau doar zvonuri, se poate spune de acum, că o bombă cu ceas, o bombă socială poate exploda la Oltchim în maxim 2 luni, asta dacă nu are nimeni de gând să spună lucrurilor pe nume şi să caute soluţii.

Până la această oră, un singur parlamentar vâlcean a luat în serios problema, nu-i spunem numele, până ce nu va încerca să identifice o soluţie viabilă.

Despre ce e vorba? Despre momentul privatizării care bate la uşă. Potrivit tuturor calculelor realiste, mai mult sau mai puţin oficiale, Oltchimul, în versiunea post priviatizare, va lucra cu maximum 700 de angajaţi, asta în cele mai optimiste formule. Există şi o variantă critică, una care vorbeşte de lichidarea combinatului de cel care ar urma să-l cumpere. Dar hai să nu fim prăpăstioşi şi să mergem pe formula optimistă a unui număr de 700 până la 1000 de salariaţi la Oltchim după privatizare.

Mai mult, în toate actele, se specifică foarte clar faptul că viitorul proprietar sau viitorii proprietari nu au nicio obligaţie în a menţine personalul. Deci ar putea să-i înlocuiască pe toţi. Dar în fine, cert este că nu vor rămâne cei 2000 de salariaţi actuali ai combinatului în formula post privatizare. Asta dacă nu cumva, investitorul are la el cheia magică de a spori afacerea, de a deschide PVC-ul, de a face minuni economic. Nu ar fi rău dar, să fim serioşi, suntem sceptici în acest caz.

Aşadar, dacă Oltchimul va fi privatizat luna următoare, soarta a cel puţin 1000 de salariaţi este incertă. Dacă nu chiar dezastruoasă. În sensul că, viitorul proprietar nefiind obligat să-i ţină pe toţi, funcţie de calculele de rentabilitate, le va pune cărţile de muncă în braţe şi le va arăta poarta. Fără nicio obligaţie financiară, plăţi compensatorii, etc ci  doar cu cei 400 de lei ajutor de şomaj şi atât.  Până la urmă nu e cu nimic vinovat noul proprietar, nimeni nu-l poate obliga la plăţi suplimentare, că doar nu au lucrat pentru el iar omul vrea să-şi rentabilizeze afacerea.

Ce-i de făcut în acest scenariu? Singura variantă pentru a nu avea cel puţin 1000 de oameni pe drumuri fără niciun ban, este o concediere colectivă în prealabilul privatizării, cât timp oamenii mai pot beneficia de prevederile CCM-ului din Oltchim. Asta înseamă o discuţie cu cărţile (de muncă) pe masă, cu fiecare om în parte şi explicată situaţia. Asta implică şi o autoevaluare a angajaţilor, dacă ei cred că ceea ce fac ei în combinat este util şi că viitorul proprietar nu se va dispensa de ei.  Adică dialog şi comunicare între actuala(încă) administraţie a combinatului şi salariaţi. Să le fie spus oamenilor adevărul în faţă despre viitorul incert sub o nouă tutelă. Pentru că e clar, după privatizare, cei care vor fi concediaţi vor pleca acasă fără nicio compensaţie financiară.

Vorbim inclusivi de oameni care mai au doar câtiva ani până la pensie, femei şi bărbaţi care se pot trezi la 50 – 55 de ani cu 400 de lei pe lună, o adevărată bombă socială.

1000 de salariaţi deci pe puţin 3000 de oameni (membrii familiei) cu probleme. Unde vor veni aceşti oameni? La CJ şi Prefectură! Îi poate ajuta cumva guvernul, după privatizare? Exclus! S-ar crea precedentul, orice disponibilizat de la orice companie privată ar spune că are şi el dreptul la compensaţii. Deci, 1000 de salariaţi cel puţin, ar urma să rămână pe drumuri, fără niciun sfanţ, dacă nu există dialog şi comunicare în intervalul de timp până la privatizare.

Până la această oră, un singur deputat vâlcean a înţeles situaţia şi are în program o astfel de întâlnire săptămâna viitoare. Despre reuşitele întâlnirii vă vom ţine la curent.

Liviu POPESCU