O bijuterie din Creţeni, salvată de la distrugere, înnobilează azi Arhipeleagul de Patrimoniu din Muzeul Satului Vâlcean

Comuna Creţeni, situată în partea de sud a judeţului Vâlcea, pe cursul ­mijlociu al râului Peseceana, într-o zonă colinară, cu dealuri domoale, se află la 75 de kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea şi la 15 kilometri de municipiul Drăgăşani. Comuna este alcătuită din satele: Creţeni, Izvoru, Mreneşti şi Streminoasa.

Satul Creţeni este consemnat de timpuriu, chiar înaintea Drăgăşanilor (atestat ca sat la 1535), în mai multe documente din anul 1467, legate de întărirea unor moşii, în timpul domniei lui Radu cel Frumos. Şi în secolele următoare apar consemnări despre vânzări, cumpărări, donaţii de proprietăţi, certuri şi împăcări între săteni ai acestei localităţi.

Aici s-a aflat până în anul 2003 o mică bijuterie salvată în ultimul moment de la distrugere. Este vorba de mica biserică de lemn din Mreneşti

Biserica de lemn din satul Mreneşti, comuna Creţeni, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică” se afla, până la demontarea, strămutarea şi restaurarea ei la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, întreprinse în toamna anului 2003 de Fundaţia HAR şi Muzeul Judeţean Vâlcea, în cătunul Mreneşti Dos, în dreapta pârului Pesceana.

Era aşezată la circa 1300 de metri de drumul judeţean Drăgăşani–Suteşti–Pesceana–Şirineasa, pe un mic platou accidentat, în special pe direcţia nord şi est, ceea ce nu a permis organizarea spaţioasă a cimitirului numit de săteni „La biserică”.

După studierea în detaliu a tuturor documentelor şi lucrărilor în care există informaţii despre biserica de lemn în discuţie, s-a ajuns la concluzia că data ctitoririi acesteia este controversată, absenţa pisaniei făcând şi mai anevoioasă datarea lăcaşului.

Ancheta pe teren aduce, la rândul ei, informaţii contradictorii despre destinul bisericii cu hramul „Intrarea în biserică a ­Maicii Domnului” din Mreneşti.

Prin urmare, punând cap la cap toate informaţiile existente, precum şi rezultatele anchetei realizate pe teren, se poate formula ideea că anul 1758 consemnează existenţa unei troiţe aflate la 2 kilometri de actuala biserică, în punctul „Lalea”. Aceasta, ca şi în alte locuri, ţinea locul bisericii, aici venind călugări itineranţi, probabil de la mânăstirea Horezu, care de altfel avea şi „drept de vinarici” asupra satului Creţeni. Apoi, în 1771 se constru­ieşte biserica din Mreneşti, ctitorită, evident că nu întâmplător, de un monah de la ­Horezu, ocazie cu care dispare troiţa, dar este obligatoriu ca existenţa ei să rămână consemnată. Iar 1781 este anul turnării clopotului, conform datei care era inscripţionată pe el, de către acelaşi ieromonah ­Rafail.

În 2003, înaintea demontării, strămutării şi restaurării ei complete, biserica de lemn din Mreneşti-Creţeni slujea ca depozit şi se afla, asemenea multor alte monumente similare din Vâlcea, într-o avansată stare de degradare, pericolul prăbuşirii ei fiind iminent.

Biserica din Mreneşti-Creţeni e construită din lemn masiv de stejar, dar şi din diferite alte esenţe, cum ar fi teiul, pentru anumite elemente pictate ale catapetesmei sau frasinul pentru talpa vestică, uşa de intrare în biserică şi stâlpii care formează tocul acesteia. In situ, lăcaşul era înălţat pe o temelie din cărămidă zidită cu mortar de var cu nisip, aceasta fiind rezultatul refacerii fundaţiei, construite iniţial din bolovani în zidărie uscată, aşa cum se obişnuia în zonă.

Biserica e uninavată şi are plan dreptunghiular simplu, distribuţia spaţiilor de cult fiind cea obişnuită pentru construcţiile de acest tip: pridvor dreptunghiular deschis, pronaos, naos şi altar poligonal în cinci laturi, absida altarului fiind decroşată faţă de corpul principal.

Pridvorul are patru stâlpi ciopliţi. In situ, stâlpul dinspre nord, probabil distrus odinioară de atacul biologic, era înlocuit cu un par. Delicat ciopliţi, stâlpii păstraţi se termină cu capiteluri care sunt ornamentate cu floare de crin şi crucea Sfântului Andrei (mere). De asemenea, stâlpii sunt îmbinaţi în cep de grinda transversală a pridvorului şi de grinzile terminate în cap de cal ale pereţilor de nord şi sud. Aceste grinzi, ca şi cele aflate la altar, la despărţirea dintre naos şi pronaos şi la grinda boiandruc de deasupra uşii de intrare, sunt decorate cu decupaje în acoladă care reiterează discret şi hieratic coarnele de berbec, elemente simbolice caracteristice decoraţiei bisericilor de lemn.

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *