O alee de 200 de metri scoate din izolare cartierul Aranghel din Râmnicu Vâlcea

De peste 30 de ani, locuitorii ultimului cartier din zona de vest a municipiului, Aranghel, erau nevoiţi, pentru a ajunge în zona centrală, să facă un ocol de 4 kilometri sau să meargă pe o scurtătură prin albia unui pârâu.

Asta în cazul în care nu erau ploi şi pârâul nu era de netrecut.

Zeci de cereri au fost făcute pe adresa Primăriei Râmnicu Vâlcea în aceşti 27 de ani, oamenii fiind nemulţumiţi pentru că plăteau impozite şi taxe de oraş, dar trăiau într-o zonă rurală, izolaţi de orice legătură directă cu oraşul.

În cursul zilei de miercuri, primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările la aleea care  elimină această izolare, o alee care scurtează astfel timpul în care locuitorii pot ajunge pe strada Ştirbei Vodă la doar 5 minute.

Lucrările au demarat în octombrie, iar primarul Mircia Gutău spune că este una din promisiunile pe care le-a făcut, în campania electorală, locuitorilor din acest cartier.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *