Noaptea minții: Un ecoduct de 100 de metri lățime lângă un pod vechi de 10 metri lățime care nu poate prelua traficul

Un nou ecoduct spectaculos a intrat în șantier încă din vară, pe Valea Oltului.  Acesta se construiește în zona montană a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, pe Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, însă nu peste autostradă, ci peste Drumul Național 7.

Ecoductul Călinești va avea o lățime minimă de 100 de metri și o lungime de peste 300 de metri. Acesta va traversa drumul național, calea ferată CF201 și râul Olt, în zona km 45+300 – 45+750, la nord de localitatea Călinești, la aproximativ 300 de metri sud de podul DJ703M.

„DN7, așa cum este el acum, foarte circulat, mai ales de trafic greu, nu este – cum se spune în limbaj tehnic – permeabil. Adică este o barieră în calea animalelor, care nu pot trece dintr-o parte în alta a Văii Oltului. Traficul este blocajul principal, animalele sunt speriate, evită zona din cauza traficului și a zgomotului. În această zonă a Meridionalilor, practic, coridoarele ecologice sunt întrerupte din punctul de vedere al mamiferelor mari”, explică Ionuț Ciurea, director executiv al Asociației Pro Infrastructura

Ecoductul din zona Călinești, parte a Secțiunii 3 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, este proiectat pentru a permite traversarea în siguranță a faunei sălbatice peste râul Olt, calea ferată și DN7. Structura va asigura conectivitatea ecologică între Munții Căpățânii, Cozia și Făgăraș, reducând impactul infrastructurii asupra habitatelor naturale.

Ecoductul va avea patru deschideri în arc, cu înălțimi de cinci metri peste DN7 și cel puțin șapte metri peste calea ferată. Pentru funcționalitate, va fi acoperit cu pământ vegetal, iar deasupra structurii din beton va fi amenajată și o zonă de acces de 1,2 hectare, pe malul stâng al Oltului, în apropierea limitei Parcului Național Cozia.

Ordinul de începere a lucrărilor la Ecoductul Călinești a fost emis încă din 2023, iar lucrările au demarat deeja.  Finalizarea este estimată pentru începutul anului 2027. Pe lângă acest ecoduct, un altul este prevăzut în zona Lazaret, pe Secțiunea 2 (Boița – Cornetu) a aceleiași autostrăzi, cu o lungime de 210 metri.

Din păcate, acest ecoduct are o lățime de 100 de metri, în schimb, podul de lângă, vechi de aproape 80 de ani și care nu permite circulația în ambele sensuri pentru două vehicule de gabarit în același timp, rămâne tot cu o lățime de 10 metri.

De aceea ne întrebăm, sincer, chiar 100 de metri lățime? În condițiile în care o autostradă are 24 de metri lățime, urșii au nevoie de 4 autostrăzi să treacă un un râu, o cale ferată și un drum național? Chiar va exista un marș al urșilor pe 100 de metri în lățime? Acest ecoduct, nu putea avea măcar 50 de metri și se putea face un pod rutier de restul de 50 de metri?

Proiectantul ecoductului nu a văzut că traficul rutier care va veni până la Cornet nu se poatre descărca în DN7, pe acest pod mic, antic, de drum județean? Atunci, dacă a văzut, de ce a proiectat un ecoduct gigantic, de parcă trec turmele de elefanți și nu a distribuit corect și proporțional dimensiunile ca să poate fi construit un alt pod rutier?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *