Misterele Râmnicului din noaptea de 23 – 24 august 1944, cele care au schimbat România

Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olănești-Vâlcea. Șederea aceasta îndelungată a fost interpretată de oamenii politici ai vremii ca un fel de… abdicare, căci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu își permitea să fie departe de acestea și de problemele acestuia. Șederea aceasta, de aproape trei săptămâni, a fost întreruptă doar pentru două zile, căci, la 5 august 1944, mareșalul s-a întâlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în stațiunea vâlceană, din lagărul de la Târgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreună cu Ion Vidrașcu, iar din lagărul de la Târgu Cărbunești evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol și Alexandru Drăghici.

Bodnăraș netezește terenul, eliminându-l pe Foris

Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la acțiunile de la Grivita din 1933; deși slab pregătit în teoria stalinist-comunistă, era un bun organizator și se bucura de mare autoritate și influență printre comuniștii români. El era, practic, șeful comunistilor români în 1944. Tocmai scăpase de grija anihilării secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnăraș la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca și ajutoarele lui imediate acceptând, ca hipnotizați, mazilirea.

A fost apoi “autonumită” o conducere provizorie, formată din Emil Bodnăraș, Iosif Rangheț și Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal și secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesă din angrenajul loviturii de stat la care participau și comuniștii, era mai curând punctul final al luptei dintre “gruparea din închisori” și “gruparea internă, dar rămasă în libertate”, din cadrul Partidului Comunist. Comuniștii din lagărul de la Tîrgu Jiu erau la Dejcurent cu evenimentele politice și militare care se petreceau atunci, datorită unui sistem de corespondență cifrată și întâlniri secrete. Sub dușumeaua uneia din camerele lagărului, era ținut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucăți de săpun.

Două persoane au jucat un rol esențial în această acțiune: Mihail Roșianu și Ion Gheorghe Maurer. Mihail Roșianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost și cel care a lansat versiunea oficială a întâmplării, într-un articol din “Scînteia”, în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El susținea că evadarea activului de partid aflat în lagărul de la Tîrgu Jiu devenise o condiție esențiala a desăvârșirii acțiunilor politice, în vederea declanșării loviturii de stat de la 23 august 1944.

O dată ieșiți din lagăre, ei urmau să preia conducerea organizațiilor de partid din principalele centre ale țării și să organizeze grupe de partizani și formațiuni patriotice de luptă. Evident că articolul lui Roșianu avea scop propagandistic, el încercând să întărească astfel opinia după care comuniștii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Și asta cu atât mai mult cu cât ne aflam în climatul de după “Declarația din aprilie 1964” și eliberarea deținuților politici, dintre care unii cunoscuseră îndeaproape “contribuția” comuniștilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.

Maurer – însărcinat să conducă operațiunea evadării

În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost “vioara întîi” în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.

Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai 1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea foarte bine zona.

De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a fost înstiintat de plan prin “tovarasul Krug”, care lucra la atelierul de tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca o instalatie electrica.

Maurer și Roșianu – în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu

Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior, doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare, împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore Iunian.

Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a “reconstituirii” unei masini, din Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.

12 august – evadarea

Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30 (noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.

Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei. Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga “Coloana fara sfîrsit” a lui Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte de identitate fabricate de partid.

Un membru PNȚ îl găzduiește pe Dej

Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.

20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: “L-am întîmpinat în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic, taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos, îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri, traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare”. Este clar ca ne aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari “mitologice” în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a “intuit” imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o formula de “eroizare” si de “nemurire” a conducatorului decît o aducere aminte.

În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti. Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici – trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont propriu.

Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti. Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra Luminoasa.

Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului. Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948, care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul evadarii.

In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona gardului.

Antonescu – la originea evadării?

Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu, aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un “climat de întelegere cu Uniunea Sovietica”. Versiunea aceasta stirbea însa aura “eroica” a evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener “ideologic” de discutie, în cazul – foarte posibil în acel moment – al ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor secrete din tara, era preferabila “gruparea interna” unei “grupari moscovite” impusa de ocupant la conducerea statului.

Cum și-a recompensat Dej oamenii de bază

Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, “recompensele” lui Dej pentru ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au fost:

– Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului, însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd “steaua” lui începe sa urce vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al Consiliului de Ministri (1961-1974).

– Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953), ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori deputat în perioada 1946-1973.

– Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului (1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.

marina– Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu Vîlcea.

– Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
– Ionita Barbulescu – calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.

– Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957 devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
– Grigore Geamanu – avocat din Gorj – a fost “plantat”, în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.

– Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru parlament pe listele P.N.T – Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar lînga sediul Partidului Comunist din localitate.

prof. dr. Sorin Oane

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *