Mihai Ionescu: ”Nu avem natalitate și ne confruntăm cu fenomenul depopulării”
Destul de întinsă ca suprafață, comuna Cernișoara, dispune de utilități și are proiecte de investiții care îmbunătățesc și ridică nivelul de trai al comunității. Cu toate acestea, încă din anii 1990, populația din Cernișoara a început să scadă, anual, fapt care, pe primarul Mihai Ionescu îl îngrijorează. ”Nu mai avem copii. În clasa O nu avem niciun copil, iar la grădiniță avem doar 11. Tineretul este plecat în străinătate, pentru că aici nu sunt locuri de muncă. Avem o populație îmbătrânită. În fiecare lună mor câte doi trei, și nu știu ce se va alege. Rămân casele goale, gospodăriile care, odinioară, erau care mai de care, acum se dărăpănează, se degradează și este păcat de truda părinților și bunicilor și am observat că fenomenul de imbatranire demografica este mai accentuat in mediul rural decat in urban. Acesta este rezultatul unei proaste guvernări, pentru că statul a privatizat toate fabricile și uzinele, le-a dus în faliment, le-a inchis, nu a fost în stare să ofere locuri de muncă copiilor noștri, forțându-i astfel, să ia calea străinătății. De foarte mulți bătrâni ne ocupăm noi, primăria, pentru că nu putem fi impasibili la asemenea situații. Sunt foarte îngrijorat de această situație de abandon a bătrânilor. Dacă înainte populația era de peste 4000 de persoane, acum suntem circa 3000. Nu avem natalitate și ne confruntăm cu fenomenul depopulării. Avem nevoie de politici care să susțină familiile tinere, care să ofere perspective tinerilor să se întoarcă acasă și să-și deschidă mici afaceri. Avem evoluții și involuții. Deci, chestiunea cu natalitatea este o involuție. Cum spuneam, după 1990 ne-a scăzut natalitatea, dar am evoluat din punct de vedere al infrastrucurii, avem apă și canal, avem și drumuri asfaltate etc. În această perioadă vom depune alte proiecte privind modernizarea dispensarului uman, îmbunătăţirea reţelei de drumuri locale în comuna Cernişoara, precum și modenizarea reţelei de drumuri locale, prin programul Naţional de dezvoltare Rurală 2014-2020 ,, Sub măsura 7.2.- Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” , după actualizarea T.V.A., conform Legii nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”, a precizat primarul Mihai Ionescu.
Claudia POPA
