Mihai Ionescu: ABA Olt a promis că va regulariza pârâul Cernișoara
Pârâul Cernișoara străbate comuna cu același nume pe o distanță de 30 kilometri, iar de 27 de ani nu s-a făcut absolut nicio regularizare. Ani la rând, comunitatea a avut de suferit din cauza pagubelor cauzate de acest pârâu în perioadele ploilor abundente. Mihai Ionescu, primarul localității a făcut numeroase demersuri către ABA Olt, iar acum, se pare că, instituția respectivă a luat hotărârea de a regulariza pârâul.
”Avem, în sfârșit, o veste bună. ABA Olt a promis că va regulariza pârâul Cernișoara în patru puncte: în satul Cernișoara, în punctul de la Valter Bădoi se va face un pod, iar în punctul Olescu Victoria se va schimba direcția apei. Apoi, în punctul Ulmeanu, din satul Obârșia, se va face un prag, iar în satul Groși, în punctul Văduva Stelian se va face regularizare. Comuna are nevoie urgentă de 15 poduri și podete, care să asigure accesul oamenilor din satele Armăşeşti, Groşi, Modoia, Cernişoara, Mădulari, Obârşia și Sărsăneşti. Noi am depus la Ministerul Dezvoltării proiect pentru construirea acestor poduri și am mari așteptări în această privință. În altă ordine de idei, acum, avem în execuție finalizarea proiectului pe vechiul OG 28, respectiv asfaltarea a 7 km de drumuri și construcția a două poduri, precum și ecologizarea în zona Armășești – Miniera, respectiv redarea în circuit a terenurilor către proprietari de la fosta unitate minieră.”, a precizat Mihai Ionescu.
Claudia POPA
