Matei îl acuză pe Vîrlan de chiulangeală, Vârlan îl acuză pe Matei că vrea să facă moschee la Râmnic!

Când incompetenţa, banul aduc la putere tot felul de piţifelnici, rezultatele sunt cele care se văd.

Pentru cititorii care au deschis mai târziu acest ziar, facem noi un rezumat despre modul prin care se formează, se compune sau se descompune o listă de consilieri. Ca să vă fie mai uşor imaginaţi-vă că sunteţi în luna de precampanie şi unde la sediul de partid, stă bosul şi aşteaptă să apară candidaţii.

Aceştia intră pe rând exact ca în celebra preselecţie din BD la mare. Fiecare cu ce poate. Crede cineva că în acest caz contează talentul sau competenţa? Nu, contează banul. Poţi fi retardat, ultimul prost din cartier dar dacă ai o medie de 100.000 lei (adică un miliard de lei vechi) ai garanţia unuia din locurile 1 sau chiar 2 pe listă. Deci intră primul, acesta licitează. Se notează în caiet suma şi în creion locul de pe listă. Vine al doilea candidat, spune suma. Dacă e mai mare atunci trece înaintea anteriorului. Şi tot aşa până se face o listă de să spunem 10 locuri eligibile pentru PSD şi PNL. Pentru celelalte partide e cam greu, locul eligibil costă destul de mult. Deci asta e lista de consilieri cu cifre foarte mari, bani despre a căror soartă nu se ştie. Astfel, grămadă de analfabeţi, de piţifelnici ajung pe liste.

Dacă prin absurd vine un tip capabil, cu un discurs bun, cu performanţe în domeniul dar săracul nu dispune decât de 10.000 de lei sau deloc e luat tare: „Păi ce bă îţi facem noi campanie pe banii noştri, ete-te la el. Ce e aici, Spitalul Filantropia! Caută şi tu o firmă ceva, de acolo să vină o sponsorizare la partid”.

Aceste discuţii sunt reale şi se petrec în absolut toate partidele. De aceea avem clasa politică de azi, de aceea la Râmnicu Vâlcea primăria nu este guvernată, de aceea în deconcentrate sunt specimenele antropoide care sunt. Ne pare rău, pentru majoritatea cetăţenilor oneşti din acet oraş sau judeţ, dar le spunem azi, că funcţia politică se câştigă cu bani, în 90% din cazuri, restul sunt poveşti de adormit copiii.

Azi Matei l-a acuzat pe Vîrlan că a fugit de la muncă: „Era aici acum cinci minute şi a fugit, e la OK, nu vrea să participe la şedinţă”, spune Matei interimarul. La care Vârlan spune şi el”la Râmnicu Vâlcea nu se vor contrui moschei sau geamii. Dacă Ponta operat la genunchi face moschei, alţii operaţi la cap, vor să facă la Vâlcea, geamii”.

Acesta este nivelul actual de la conducerea oraşului. Vă lăsăm pe dumneavoatră stumaţi cititori să vă faceţi o impresie. Noi doar v-am prezentat algoritmul de intrarea în politică, în consilii, pe funcţii…

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *