Locul României este în Europa… de vreo 2.000 de ani
Am trăit cu plăcere momentul drapelului de pe Columnă. România era prezentă acolo unde, în urmă cu un an, am pus mâna personal şi am pipăit „manuscrisul” sculptat al luptelor de la începutul mileniului – început al limbii, al naţiei, al latinităţii noastre. O zestre pe care o avem în cel mai frumos loc din Roma, transmutat în fiecare dintre noi, indiferent de câte „ocăruri” facem pe reţelele de socializare.
Da, locul nostru este în Europa. Un loc câştigat acum 2.000 de ani, atunci când ne-am amestecat cu legiunile lui Traian şi, ulterior, când am stabilizat acest perimetru carpato – dunărean.
Locul nostru este acolo, în Uniunea Europeană, un loc pe care îl merităm dincolo de orice comentarii. Şi, indiferent de „istericii” care aruncă, în spaţiul public, vreun RoExit sau care, dimpotrivă, urlă doar „europenism fără românism”, eu afirm că echilibrul este singurul mod prin care ne putem afirma, păstra şi respecta atât pe noi, cât şi pe restul comunităţii europene.
La ora asta, nu este nicio diferenţă între Bucureşti, Praga sau Paris. Nu mă refer la vreo diferenţă de arhitectură sau de istorie, mă refer la deosebirile sociale, care ţin de societatea noastră comunitară. Nu există o ţară mai frumoasă decât alta, frumosul nostru transilvan, bucovinean sau din Oltenia de sub Munte este echivalent cu frumosul din Alpi sau din Scandinavia. Da, e drept, suntem diferiţi ca tradiţii, ca religiozitate, dar suntem europeni în această Europă.
Nu înclin nici spre apucăturile lui Viktor Orban, care se crede un mesianic naţionalist al Europei strămoşeşti (Orban, din punctul meu de vedere, regretă statutul de bicefalism al veacurilor trecute, colapsat în 1918), nici spre Macron, un francez care acum se erijează în profetul mondialismului, deşi „Franţa imperială” este şi azi un nume apocrif în Algeria sau Liban, de exemplu.
Înclin însă spre o Europă multiculturală, aşa cum sunt satele noastre transilvane, cu trei biserici centrale, cu trei porturi naţionale, acolo unde trăiesc laolaltă saşi, maghiari şi români, fără ca Şandor, Iohann sau Ion să fie vreun rege încoronat peste ceilalţi.
Pentru mine asta înseamnă Uniunea Europeană.
Liviu POPESCU
