La Pietrari se construiește prima școală modernă, dotată cu lift, din județul Vâlcea
Aceasta va fi în satul Pietrarii de Sus, în locul unei vechi școli care nu mai prezenta siguranță. Unitatea care se va construi este finanțată prin programul ”Școli sigure și săntoase”.
”Vorbim de satul cu cea mai mai mare populație din comuna Pietrari iar vechea școală nu mai prezintă garanții de securitate. Din prognozele demografice, în acest sat se motivează existență unei unități școlare și atunci am accesat acest program. Va fi o școală foarte modernă, cu săli de curs altfel gândite, săli de dezbatere. O școală cu multe oportunități de dezvoltare personală. Nu mai spunem de termoizolație, de pompe de căldură, lift pentru ajungerea la nivel. O Investiție de care comunitatea are nevoie”, spune primarul Nicolae Moraru.
Aceasta ar fi a doua școală pe care primarul din Pietrari o construiește după cea din centrul localității.
Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” (program) se derulează în perioada 2023-2025 și are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice, în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora.
În cadrul Programului se pot realiza lucrări de intervenții pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea performanței energetice, inclusiv lucrări de demolare parțială, după caz, la clădirile expertizate tehnic și încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI, în care își desfășoară activitatea didactică unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv de învățământ special, precum și la alte componente ale bazei materiale ale acestora, respectiv la clădirile internatelor, cantinelor, spațiilor pentru procesul de învățământ, bibliotecilor și atelierelor școlare. Se poate realiza inclusiv demolarea construcției existente și realizarea unei construcții noi.
