La Bălcești sunt în derulare lucrări de importanță pentru comunitate
Constantin Aleca, primarul Bălceștiului s-a implicat activ în procesul decizional privind viitorul dezvoltării orașului, drept pentru care a demarat o serie de lucrări necesare pentru comunitate, respectiv reparații și împrejmuiri la obiectivele locale.
”Era necesară împrejmuirea terenului de sport la școala generală, mai ales că acolo este locul de aterizare, în caz de nevoie, a elicopterului pentru situații de urgență, dar și accesul pentru ambulanțe. De asemenea, se fac unele reparații la fântâna arteziană din parcul central, precum și împrejmuirea și amenajarea târgului de animalel, din satul Otetelișu, pe o suprafață de 40 de ari, cu țarcuri, cameră pentru medicul veterinar, toate conform standardelor solicitate de Directia Sanitar Veterinară. Se repară și 10 stații de autobuz, care au fost deteriorate și vom mai achiziționa încă două, iar la stadionul de fotbal, urmează ca până în toamnă să facem 100 de locuri.”, a declarat primarul Constantin Aleca.
Pentru cei 5,4 kilometri de drumuri de exploatație agricolă, Aleca a spus că urmează să primească prima tranșă de bani, după care se va demara această investiție care facilitează în mod real accesul proprietarilor la terenurile agricole.
Edilul a relatat și despre Dealul Răii, micul Transfăgărășan, cum îi spun localnicii, drum care a fost amenajat și pietruit, extrem de necesar deoarece face legătura între satele Oteteliș și Palei și, totodată este un drum are ar putea fi punct de atracție pentru turiști, deoarece este o miniatură a Transfăgărășanului.
Claudia POPA
