Justiţia din România încotro? Pe drumul dintre Mănăstire şi Bordel, unde ne vom opri?

Toată lumea normală la cap şi care priveşte obiectiv lucrurile, fără a fi în vreo peluză politică, realizează că „lupta anticorupţie” declanşată de Traian Băsescu/Macovei/Stanciu împreună cu urmaşii lor, până la Iohannis, suferă deja la nivel de credibilitate.

Chiar dacă în sutele de cazuri judecate şi arhivate au fost poate mai mult de 50% cazuri reale de corupţie, modul absolut robespierrean în care s-a făcut justiţie în România în ultimii 15 ani a fost unul cutremurător – show-media cu sânge, cătuşe, televiziuni, SRI, stenograme, circ. Intenţia onorabilă, practicile absolut neinspirate.

Cazul de la Vâlcea al primarului Gutău este cireaşa de pe tort, care a dezgolit nu doar incompetenţa sistemului justiţiar din România, ci a  arătat marionetele gen Prună, Stanciu, Lazăr, inşi care, în loc să argumenteze sistemul forte al justiţiei, au decredibilizat toată construcţia, expunând un sistem dejist, de anii ’50.

Au arătat ipocrizia unui sistem care, în loc să judece, a forţat nota, ajungându-se, la un moment dat, cu nu mai puţin de 15 oameni săltaţi pe săptămână, generând o isterie naţională şi un cor puritan de conaţionali, care veneau în piaţa publică cu popcorn şi cola, să mai vadă cum mai cade un cap. Arestarea lui Năstase în direct a avut rating mai mare decât Finala unui Campionat de Fotbal, dezvoltând un primitivism naţional, de parcă eram în Evul Mediu.

Acesta este sistemul creat de Traian Băsescu, o naţiune întreagă fiind polarizată şi divizată între îngeri şi demoni, un jihad extrem de nociv, care a culminat cu o hiperbolizare a DNA și cu transformarea acestui parchet într-o Securitate pe stil nou, primind aura unui superinstituţii. O instituţie mai presus de lege, de parlament, de preşedinţie, de Curte constituţională. Dramatic este că a reuşit să atragă idolatria tinerilor, a celor cu şcoală. Pe de o parte motivată, DNA părea singurul Arhanghel care se lupta cu „cutumele” noastre identitare – şmecheria, găinăria, nepotismul, arivismul, peşcheşul.

Într-o societate normală, forţele politice care ar fi trebuit să sancţioneze aceste derapaje ar fi fost cele de dreapta, cele care luptă pentru drepturile omului, pentru libertăţi, partidele care pun în centru Omul Vs Stat. Ar fi fost cazul ca PNL să fie partidul care să ceară „prezumţia de nevinovăţie”, să impună sistemului juridic un perimetru clar de mişcare. Numai că forţele de dreapta probabil s-au trezit captive între electoratul „sofisticat”, care purta deja tricou cu Kovesi, cel care aplauda execuţiile publice, şi propria ideologie, care face, cum am spus, apel la drepturile omului şi setul de libertăţi sacre.

Astfel, partidul care a intrat în cauză a fost PSD. Partid însă compromis, cel puţin ca imagine, prin cele mai multe cazuri de corupţie (deşi PDL se apropie ca număr), partid care purta şi stigmatul „comuniştilor pe stil nou”. Un partid neagreat de elitele sofisticate. Aşadar, a început războiul de uzură cu instituţiile de forţă ale sistemului judiciar. Unde a greşit PSD? Înainte de a demara acest război cu instituţiile ipocrite şi osanate ale justiţiei, trebuia să admită că are o problemă internă pe acest palier al „penalului” şi să urmărească să facă ordine internă în ceea ce priveşte ilegalii sau legalii din partid, acuzaţi sau nu pe drept. Altfel, ideea care a rezultat a fost doar o confruntare între o categorie de potenţial corupţi cu un sistem care şi-a pus un brand din a distruge corupţia. Un fel de reglare între cele două extreme ale societăţii.

Din fericire, acest război a scuturat sistemul robespierrean şi a reuşit depresurizarea măcar a magistraţilor, forţând sistemul să scoată deasupra procurori incompetenţi gen Onea, Portocală, Sutimanu, Roşu etc.

Bun, din punctul meu de vedere, era nevoie de o asanare a sistemului judiciar, de o domolire a ghilotinei, mai mult, cred că e nevoie ca oameni precum Livia Stanciu să fie deferiţi justiţiei. Dar se naşte acum întrebarea firească. Până unde mergem cu „Îmblânzirea Scorpiei”? Până la anularea ei? Adică să cădem în extrema cealaltă, de la Mănăstirea Athonită spre Bordel? Aici e aici.

Acum este rolul societăţii civile reale şi chiar al forţelor politice să aibă un acord. E clar că justiţia trebuie să rămână puternică, dar nu una de forţă, DNA-ul să devină o instituţie democratică, procurorii să demareze acţiuni pe bază de probe, prezumţia de nevinovăţie să fie sfântă până la ultima decizie în instanţă, serviciile secrete să-şi vadă de spioni, iar agenda zilei să elimine din discursul electoral populist tema justiţiei.

Trebuie încheiată era Băsescu, dar nu prin anulare, ci prin normalizare. Trebuie treziţi fanaticii care privesc obtuz într-o direcţie, dar nu aruncaţi în cealaltă parte a libertinajului. România are nevoie de o societate corectă, cu un fenomen al corupţiei diminuat, care să nu influenţeze joburi, licitaţii, PIB, alegeri.

Vom găsi acel echilibru? La ora asta, în niciun caz nu mi-l oferă USR şi haştagul, şi cu atât mai puţin Codrin Ştefănescu sau Nicolicea.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *