Jurnal de Festival (II), by Flaviana Chiriac. Unii vin la Brezoi pentru muzică, alții pentru atmosferă
Eu nu știu câți din cei care vin la #BrezoiulLumii vin pentru blues și câți vin pentru atmosferă. E o experiență care merită trăită, e greu de pus în cuvinte. Munți de jur-împrejur, muzică bună și oameni relaxați, e un vibe de nu îți vine să mai pleci acasă.
Organizarea e super-ok, în schimbul biletului capeți o brățară și n-ai decât să ieși și să intri cât poftești. Coșuri de colectare selectivă în câteva locuri, și nu le-am văzut amestecate, iar oamenii chiar își adună gunoaiele la 1-2 noaptea când pleacă acasă. Mă rog, nu toți, dar până și alea de le-am văzut lăsate de izbeliște erau strânse grămadă – pahare de plastic și sticle goale. Sunt extrem de puține mucuri de țigară pe jos.
În prima zi, când am intrat a venit la mine o fată și m-a întrebat dacă poate să vorbească cu mine un pic și dacă poate să îmi vorbească în engleză. Ne-a povestit că ea din Turcia și că e în ceva echipă cu oameni din Franța și nu mai țin minte ce alte țări și că vrea să ne zică de colectarea selectivă, ne-a arătat unde sunt coșurile și ne-a zis foarte încântată că sunt și două stații de compost și să le folosim dacă e nevoie, ceea ce e chiar foarte mișto, și ne-a mai zis și că dacă ne cumpărăm apă, să nu aruncăm sticlele pentru că sunt 4 puncte de refill, ceea ce e iar și mai mișto. Stația de compost n-am folosit-o pentru că am păpat tot, dar după apă m-am tot dus și e bună apa, habar nu am de unde vine, dar chiar e bună 🙂
La buzi îi curat, nene. Curat. Cabine cu WC d-ala normal, hârtie igienică, o chiuvetă mititică și săpun lichid, bec în fiecare, coș de gunoi și cineva se ocupă de ele mereu pentru că e curat și când se termină hârtia apare alta destul de rapid. Și nu știu cum, dar nu e coadă! Aseară am așteptat un pic, dar doar un pic, dar aseară au fost aici 10.000 de oameni. Și cum ziceam, am stat un pic și s-a eliberat o cabină puțin mai încolo de unde așteptam eu și fata care era mai aproape de acea cabină mi-a arătat-o și eu am zâmbit și ea a zis că eram acolo înaintea ei, ceea ce eu habar nu aveam, dar am zis să vă spun ca să înțelegeți cam cum sunt oamenii pe-aici 🙂
Și sunt oameni de toate felurile, și de 20 de ani, și de 70 de ani, și cu căței, și cu copii, sunt o mulțime de cărucioare și într-o seară am văzut un cuplu de tineri cu pături și saltea și ei ascultau muzică și lângă ei adormise un pitic care nu cred că avea un an, complet relaxat, învelit cu un sac de dormit, tare drăguți erau.
Dar cel mai mult mi-a plăcut de două doamne de vreo 40-50 de ani, habar nu am cât, pe care le-am văzut stând singure – nu mă contrazic, le-am văzut separat 😛 -, cu câte o sticlă de bere și care se bucurau de muzică și de aer curat și erau așa de relaxate și m-am îndrăgostit de fiecare din ele pentru că asta e o chestie care mie îmi place foarte tare și niciodată n-am fost în stare să o fac, nici măcar să stau la o cafea singură la o terasa n-am putut, I’m too damn self-conscious and I hate it! D-aia mi-a plăcut de ele atât de tare, pe una am și pozat-o noaptea, poate o să mă inspire.
Laurențiu m-a întrebat ieri dacă și peste 30 de ani tot aici venim și eu am zis că da, dar cred că tre’ să vorbim și cu oamenii ăștia, să știe și ei, să nu-și facă alte planuri :))))
