Istoria ultimilor 30 de ani de liberalism vâlcean sărbătorită cu toate generaţiile, vineri, la Teatrul Anton Pann

Cei 30 de ani de liberalism vâlcean au fost sărbătoriți astăzi, în sala Teatrului Anton Pann, din Rm. Vâlcea. Temerarii care, în 1990, ”din nevoile politice”, au reînființat Partidul Național Liberal, au fost omagiați, cu emoție, în fața unui public numeros de membri și simpatizanți. Cu pași mici, pășind greoi, liberalii de acum 30 de ani sunt acum în vârstă, cel mai longeviv  fiind Emil Vețeleanu, care, de curând, a împlinit 101 ani, au transmis de pe scenă emoție, impunând prin atitudine, respect și admirație. Au fost premiați, felicitați și aplaudați. A fost cel mai important moment al serii să vezi pe scenă oameni care s-au implicat, au construit, iar acum la apogeu, nu sunt uitați. S-a vorbit cu emoție de toți acești ani, de felul și modul cum s-a reinființat, cu gândirile și abordările ultimilor 30 de ani.

 Un alt moment important a fost darul președintelui PNL Argeș, Adrian Miuțescu care a dăruit filialei vâlcene,  copiile unor procese verbale din anii 32 – 38, documente de mare și inestimabilă valoare.

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului ”Cronica liberalismului vîlcean”, semnat de profesorul Sorin Oane. ”Volumul își propune, într-o manieră succintă, de a prezenta scara macro de naștere a liberalismului în lumea modernă, apoi, axându-se pe evenimentele care au dus la îmbrățișarea liberalismului în România și în special în județul Vâlcea, ajungând până la momentul din prezent. Nevoia de a publica un asemenea volum la ceas aniversar, vine din dorința de prezenta modul cum au fost implicate persoanele din cadrul județului nostru, din filiala noastră, în promovarea, menținerea, apărarea liberalismului, dar și a renașterii lui.”

Filiala PNL din Vâlcea este printre puținele din țară care a organizat un astfel de eveniment și care a ținut să marcheze cei 30 de ani de istorie liberală.

Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Claudia Popa

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *