Ion Vasile: Voi continua procesul de transformare al comunei

Pesceana este una din comunele care, pas cu pas, se modernizează și căreia îi crește standardul de viață. Strategia de dezvoltare a primarului Ion Vasile s-a dovedit a fi eficientă, deoarece, acum, comunitatea va beneficia de apă, canal și asfalt. În viziunea sa, primarul spune că, o creștere a economiei mai ales în mediu rural este aproape inexistentă și este reprezentată de starea proastă a infrastructurii, iar acest lucru are consecințe cu rol hotărâtor în dezvoltarea socio-economică sau atragerea investitorilor. Astfel că, în ultimii doi ani, proiectele guvernamentale întreprinse de primar au îmbunătățit infrastructura de utilități publice, respectiv alimentare cu apă și canalizare.

” Pentru stimularea și atragerea investitorilor, noi, administrațiile publice loale trebuie să facem investiții masive în infrastrucură. Știm cu toții cum sunt drumurile județene și naționale și niciun investitor nu vine dacă nu ai apă, canal și asfalt. În acest mandat voi continua procesul de transformare al comunei într-o comunitate modernă. În vară se va finaliza cu apa și populația se va putea racorda, iar prin masterplanul ADI APA Vâlcea va fi reţea de apă potabilă şi canalizare în toate satele aparținătoare. În această perioadă, după aprobarea bugetului, vom depune două proiecte, la Ministerul Dezvoltării, pe OG 28, proiecte ce privesc extindere canalizare de 11 kilometri, în satele Ursoaia și Lupoaia, unde s-a băgat apă și asfalt pe 8,2 kilometri. De asemenea, mai avem încă un proiect comun cu localitatea Roești, pentru asfaltarea drumului de legătură între cele două comune, respectiv 4,7 km până la graniță, proiect pe care îl vom depune la AFIR Craiova.”, a precizat primarul Ion Vasile.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *