Ion Gigi! Eject! Afară! Roiul! Dispari! Caramba! Valea! Tunde-o! Şterge-o! Lasă-ne! Întinde-o! Move your bloody ass! Uşa!

Laşitatea şi penibilul lui Ion Gigi demonstrate în aceste zile arată că lispa de demnitate la bărbatul care a patronat până acum o firmă de beton, după care a transferat-o nevestei iese la iveală şi îmi aminteşte un episod absolut amuzant

Nu ştiu dacă e legendă sau nu, dar un eveniment din 2009, spune că Ion Gigi, fost manipulant de marfă, un banal merceolog la TAPL, până în 1989, un tip care cu siguranţă din punct de vedere cultural nu ar trece treapta a doua, deci acest Ion Gigi ocupa funcţia de director la Apele Române Vâlcea. Era vorba de guvernul PSD-PD şi negocierea funcţiilor l-a trimis pe nonvolutul Matei sinecurist la Apele Române.

După ce PSD a fost izgonit de la guveranare, Matei a fost şi el demis. Legenda spune că sinecuristul Matei s-a dus la ministrul UDMR din acea vreme să spună că el merită să rămână director la Ape pentru că are consoarta de etnie. Nu ştim dacă e adevărată legenda, dar prin ceea ce face acest ipochimen în aceste zile când 14 consilieri nu-l vor şi se dă drept primar arată că la el, bărbaţia este chiar pe ultimul loc.

Ion Gigi nu are demnitate, nu are decenţă, este doar un banal limfuroi care se agaţă de o funcţie ştiind că altfel va ieşi definitiv din politic.

Un individ care a dovedit că este o nulitate în materie de administraţie, se agaţă de o funcţie în care nici populaţia oraşului nu-l vrea şi nici consilierii lui apropo de PSD. Ruşine, Ion Gigi, asta arată că eşti un om mărunt, unuia de care ţi se face silă numai când îl vezi în drum.

Este exact ca ăla pe care îl dai afară pe uşă şi se ţine agăţat de clanţa uşii, un patetic de doi bani. Ăsta ne-a fost primarul, stimaţi cititori, unul care atunci când toată lumea îi spune să plece el agasează prin rămânere.

Pleacă Gigi, pleacă naiba odată, nimeni care eşti! Un reclamagiu de doi bani, unul care ameninţă presa, unul care reclamă ziarişti (am dovada!), unul care nu are nimic decent. Bă, Gigi, când alianţa de guvernare, mă refer la consilierii PSD şi PC nu te mai vor, ce dracu, trebuie să-ţi scriem cu majuscule EJECT! Afară! Roiul! Dispari! Caramba! Valea! Tunde-o! Şterge-o! Lasă-ne! Întinde-o! Move your bloody ass! Uşa!

P.S. Nu am fi scris asta dacă primăria nu ne trimitea un comunicat de presă cu măreţele fapte de glorie ale închipuitului primar Ion Gigi cu nu ştiu ce picnic area…prin Ostroveni. Am zis că este culmea tupeului, să fi demis ieri şi tu să te crei altceva…

AP

Loading...

One comment

  • Waldemar

    … Asta estu ti?… sau: Asta esti tu!… sictir… inseamna: mars, pleaca, du-te…unde vrei tu…doar sa mai intri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *