Între anarhie şi talibanism, guvernele României vor trebui să guverneze cu şi fără Facebook

Un lucru deja cert este acela că Facebook, o agora virtuală, are o pondere covârşitoare în schimbarea, succesul sau învestirea puterii politice din România şi nu numai. Este un girant sau o voce critică, o reprezentare a poporului, a străzii.

Facebook-ul este cel care a doborât PSD-ul, care l-a dezvăluit pe Dragnea cu intenţiile sale, a coagulat mişcări civice, a produs chiar un partid politic, a schimbat configuraţia şi geografia României. Este o forţă extrem de puternică, una care ţine sub lupă demnitarii.

Foarte corect, spunem noi; dacă ai acceptat să intri în viaţa publică, să ocupi o demnitate, ai renunţat la viaţa privată. Pentru că, de la primar până la şef de stat, un demnitar trăieşte din banii publici, de când se trezeşte până adoarme. Nu-i convine asta? Poate renunţa oricând. Niciun aspect din  viaţa lui trecută nu mai este secret, trebuie să fie un călugăr, în sensul figurat al cuvântului. Orice declaraţie se propagă cu viteză de milisecunde, până în orice capăt de ţară, dată fiind tehnologia.

Aşadar, reţelele de socializare sunt un corector pentru democraţie. Sunt cele fără de care, de acum înainte, nu se mai poate guverna. PSD a fost adus la 20 – 25% de procente prin Facebook, ca avalanşă de date şi opinii, traduse ulterior în vot. Din fericire, Facebook-ul, ca voce unitară, are o direcţie pro-europeană şi atlantistă.

Bun până aici. Dar care sunt limitele de discurs specializat ale Facebook-ului? Unde poate derapa şi unde sunt aspectele greşite ale opinentului Facebook?

Puritanismul sau talibanismul de care dă, de multe ori, dovadă, această matrice poate să provoace convulsii.

Nu toţi cei care îşi dau cu părearea pe Facebook sunt şi specialişti, nu sunt toţi economişti, Facebook-ul nu este o Acadamie, un for economic şi administrativ. Facebook-ul are şi invitaţii spre populism, spre un talibanism de fond, care prinde la mase. Guvernele însă nu pot guverna doar pe baza recomandărilor Facebook.

Aici intervine o frecvenţă de dialog destul de delicată.

În cazul de faţă, avem o guvernare PNL. Nu este una perfectă, e şi normal, nu e formată din androizi, din persoane ieşite din laboratoarele perfecţiunii. Liberalii sunt acum faţă în faţă cu cu Facebook-ul. Cât vor asculta din îndrumările de pe net şi cât îşi vor asuma din propriile convingeri, cu riscul de a fi în contradicţie cu consumatorii de social media? Cât suport vor (mai) avea? Dacă nu vor asculta de Facebook, USR va primi sprijin din partea agorei virtuale. Dar lucrul acesta va fi decisiv? Se va schimba din nou guvernarea? Dacă da, USR va mulţumi vocea virtuală a poporului? Dacă nu, cine urmează?

Aici e parabola maşinii sau a jocului din teren. Din tribună, una se vede, de la faţa locului, alta e situaţie. Opinia publică, spectatorii pot să-şi dea cu părerea, să huiduie, să fluiere, să aplaude, din afara spaţiului, a arenei. Care este limita de ascultare şi de îndrumare? Pentru că un lucru este cert precum o axiomă: niciodată, nimeni nu poate fi mulţumit de o guvernare. Important este să obţii un sprijin de cel puţin 50% plus unu, fiindcă unanimitatea nu există. Pentru că, dacă nu a fost bun PSD, a fost bun PNL. Dacă nici PNL nu e bun, Facebook-ul va propulsa USR. Dacă nici USR nu va fi bun, ce urmează? Anarhia?

Un exemplu, suficient aş spune (l-am mai repetat aici în câteva rânduri): PNDL, care este un program guvernamental ce suplineşte fondurile europene, acolo unde acestea nu pot fi obţinute din cauza criteriilor de eligibilitate. Un  program util şi care nu are o paternitate certă (este revendicat şi de Udrea, şi de Tăriceanu, şi de Helvig, şi de Dragnea). Din păcate, mai multe acte susceptibile de corupţie au compromis imaginea acestui program. Dar asta nu înseamnă că el este prost. Dimpotrivă, mulţi dintre cei care îl contestă pe Facebook beneficiază direct de asfaltul, apa, canalizarea, dispensarul sau şcoala modernizată prin acest program. Vocea majorităţii de pe Facebook nu ştie că, în România, doar jumătate din localităţi pot accesa fonduri europene, asta şi datorită incompetenţei cu care nişte funcţionăraşi, tot români, au elaborat ghidurile şi criteriile de eligibilitate.

Şi nu este singurul exemplu în care Facebook-ul se pronunţă ca voce majoritară. Important este cât anume trebuie luat în considerare de către  guvernanţi şi cât trebuie ignorat. Unde sunt limitele? Cât se poate guverna mână în mână cu Facebook-ul?

Însă în chestiuni cum ar fi viaţa privată, promiscuitatea, cazierul, justiţia, un demnitar nu are încotro. Aici Facebook-ul este un ochi de care nu are cum scăpa şi nici nu are dreptul să scape. Un demnitar nu mai are viaţă privată. Şi asta mi se pare normal.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *