Internet în toată comuna Șirineasa
Pe lângă investiții de modernizare a infrastructurii în comuna Șirineasa, primarul Ion Bebe Streinu s-a orientat și spre dezvoltarea unui mediu comercial inovator, prin care să atragă investitori. Chiar dacă există infrastructură rutieră și utilități, este necesară și introducerea noilor tehnologii care să favorizeze schimbul de informații și să permită o dezvioltare durabilă prin parteneriate. Astfel că, internetul este o soluție sigură care atrage și dezvoltă o localitate rurală.
”Avem un proiect prin care introducem internetul în toată comuna. Este foarte important, atât pentru comunitate, dar și pentru noi, ca administrație publică locală în atragerea de investitori. Avem sate izolate în Slăvitești, unde comunitățile au copiii plecați în străinătate și le este foarte necesară această cale de comunicare prin internet. Astfel că, vom introduce internetul în toată comuna, în speranța că, pe viitor, vom lărgi cercul de parteneriate printr-un marketing bun de localitate.”, spune edilul.
Modernizarea infrastructurii și a instituțiilor locale
În ultimii doi ani, în Șirineasa, s-a lucrat la modernizarea infrastructurii rutiere, dar, potrivit primarului, mai sunt 43 de mici ulițe de asfaltat. ”Am depus proiecte la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea a 9 km de drumuri sătești și comunale. Ar mai fi 43 de ulite de asfaltat și am termina acest capitol. Restul proiectelor pe care le-am depus pentru a obține fonduri guvernamentale sunt pentru reabilitarea și extinderea școlii gimnaziale, a dispensarului uman, modernizare iluminat public, construcția unui pod peste Luncavăț în punctul Cioroi-Valea Alunișului, iar prin Compania Națională de Investiții dorim să reabilităm și modernizăm căminul cultural.”
Record, în istoria Șirinesei, la încasarea taxelor și impozitelor
În primele trei luni ale anului în curs, compartimentul de taxe și impozite a avut un record, încasând de la populație 1,5 miliarde de lei. ”Este un record în comuna Șirineasa, pentru că niciodată nu s-a încasat o asemenea sumă, într-un timp atât de scurt. Bineînțeles că oamenii au beneficiat de reducerea aferentă, dar este foarte bine că au înțeles să fie responsabili și să își achite datoriile către stat. Înainte era o debandadă totală, în sensul că, foarte mulți cetățeni nici măcar nu știau că au de plătit aceste taxe către stat, necontribuind în niciun fel. De asemenea, am început și o inventariere a tuturor autorizațiilor de construcție, precedate de vizite în teren, urmând ca persoanele care nu dețin autorizații să intre în legalitate”, a declarat Streinu.
Claudia POPA
