Întâlnire pe tema Oltchim la sediul CJ Vâlcea între autorităţi, parlamentari, salariaţi şi conducerea combinatului

Principala concluzie a unei întâlniri care a avut loc vineri seara la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea între parlamentarii vâlceni, sindicatele OLTCHIM şi autorităţile judeţului a fost că este necesară o întâlnire de urgenţă cu noul Ministru al Economiei, Adrian Gerea.

‘O întâlnire între cele patru părţi, minister, administratorii judiciari, administraţia judeţului şi salariaţi pentru a lămuri problema combinatului este extrem de necesară. Nu mai putem sta după zvonuri, după promisiuni şi după rapoarte. Trebuie lămurite chestiuni directe, în primul rând când se va definita planul de organizare a combinatului, ce se va întâmpla în următoarele 30 de zile sau 60 de zile, când se va înfiinţa OLTCHIM II sau ce au de gând ei să facă. Dar mai ales nouă ne trebuie capital de lucru, trebuie găsită o soluţie pentru aceşti bani. Trebuie presiuni făcute de minister, bani pentru popi şi biserici se găsesc, dar pentru a capitalizare vedem că nu’, a spus liderul Sindicatului Liber OLTCHIM, ing Mihai Diculoiu.

Acesta a adăugat că suma care ar fi o soluţie pentru a pune pe picioare combinatul s-ar ridica la aproximativ 100 – 110 milioane de euro, însemnând atât bani pentru platforma vâlceană, cât şi pentru platforma de la Piteşti.

Conducerea OLTCHIM a răspuns că în prezent se fac eforturi pentru a reporni şi alte secţii din combinat pentru a spori cifra de afaceri.

‘Acum funcţionează electroliza cu membrană, instalaţia de sodă bloc, propenoxid plus instalaţii anexe. În prima lună de insolvenţă, pierderile au fost de 5 milioane de euro, prin măsurile care s-au luat, azi pierderile sunt undeva la 700.000 de euro pe lună. Nu putem folosi instalaţii de producere a PVC pentru că nu avem etilenă şi nu putem folosi nici electroliza cu catod de mercur pentru că este energofagă şi nu avem bani pentru a plăti curentul electric.Dacă am putea să o folosim aceasta ar duce la o creştere substanţială a producţiei de polioli, polieteri. Ca perspectivă sperăm ca prin puterile noastre în următoarele două luni să pornim şi fluxul al doilea de producţie, oxoalcoli, anhidridă DOF care ar permite să ridicăm 20 milioane cifra de afaceri si atunci am putea să finanţăm cheltuielile cu încasările şi am putea plăti salariile la zi’, a precizat directorul combinatului, Mihai Tălpăşanu.

Aceasta a mai spus că la ora actuală sunt trei firme care şi-au exprimat interesul pentru combinat – Oil Trade Gas din Rusia, care a înaintat şi o scrisoare de intenţie pentru o finanţare de 50 milioane euro, în primă fază, după care să participe în continuare la procesul de privatizare, PCC împreună cu fondul Fortissimo din Israel şi omul de afaceri Ştefan Vuza cu ansamblul de societăţi pe care le deţine..

Parlamentarii vâlceni prezenţi s-au acuzat reciproc despre situaţia actuală a combinatului. Democrat-liberalul Romeo Rădulescu a afirmat că actualul guvern se face vinovat de actuala situaţie de la combinat.

‘Cheia se află la Victor Ponta, mai puţin la domnul Gerea, pentru că aici trebuie o decizie politică. USL s-a lăudat în campanie că va rezolva situaţia cât mai rapid, că se vor lega cu lanţuri de uşile ministerelor, că nu vor da oameni afară. Şi ce avem acum? Haos şi confuzie’, a spus Romeo Rădulescu.

De cealaltă parte, social-democratul Costantin Rădulescu a replicat că ‘nu trebuie să ne lăudăm cu adrese, moţiuni de cenzură si interpelări câte am făcut noi deputaţii, este penibil, nu ne pune nimeni insigne în piept pentru aceste interpelări si adrese. Primul nostru demers este să solicităm o întâlnire cu noul minisitru al Economiei. Noi parlamentarii trebuie să trecem de la gargară si politică la fapte pentru OLTCHIM. Vâlcea pierde milioane de euro din cauza nefuncţionării OLTCHIM’, a spus parlamentarul social-democrat.

Întâlnirea s-a încheiat stabilindu-se ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc o întâlnire la Ministerul Economiei cu toţi factorii decidenţi în cazul OLTCHIM. Combinatul vâlcean se află în insolvenţă din ianuarie acest an şi urmează a fi privatizat la sfârşitul lunii noiembrie. AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *