Infrastructura de drumuri din Valea Mare, modernizată aproape în totalitate
În timp ce drumul județean 643B și drumul național 65C, care străbat comuna Valea Mare arată deplorabil, drumurile comunale și sătești sunt modernizate și asfaltate conform standardelor europene.
Anul trecut, în comuna Valea Mare, s-au asfaltat drumurile din toate cele șase sate, respectiv, Pietroasa, Delureni, Valea Mare, Bătăşani, Mărgineni și Drăganu, iar pentru anul în curs, primarul Constantin Briceag și-a propus ca și restul ulițelor rămase să fie asfaltate. Astfel că, pentru realizarea acestei investiții a și depus la Ministerul Dezvoltării un proiect pentru asfaltarea a încă 10,9 kilometri. Edilul are în vedere și reabilitarea celor trei școli, pentru care, de asemenea, a depus un proiect pentru obținerea finanțarii reabilitării și modernizării unităților de învățământ.
” Sperăm ca, pe situații de urgență, să ne aprobe finanțarea pentru construirea unui pod care să facă legătura între satele Bătășani și Valea Mare (cătunul Totești). Asfaltarea drumului comunal, în lungime de doi kilometri, ce face legătura între DJ 643D și DN 65, este, de asemenea, o altă prioritate, precum și reabilitarea celor două cămine culturale din satele Delureni și Drăganu, pentru care sperăm să obținem finanțare de la Compania Națională de Investiții. Au mai rămas de asfaltat niște ulițe, cu o lungime totală de 10,9 kilometri. Pentru acestea, am depus un proiect pe OG 28 și așteptăm să fie aprobat, iar anul acesta vom continua și extinderea canalizării în lungime de 15 kilometri, în satele Delureni, Bătășani Deal, Mărgineni Deal, Tortoești, Drăganu și Pietroasa.”, a menționat Constantin Briceag.
Claudia POPA
