Începe montarea celor 280 de leduri pentru iluminatul public, în comuna Scundu

La Scundu începe montajul celor 280 de lămpi cu led, însemnând iluminatul public, cu telegestiune.

”Este un  proiect amplu care va produce economii consistente la bugetul localității. Vom avea un iluminat public modern, reglabil. Totodată se montează și cele 33 de cemere video, care vor asigura siguranța și securitatea în localitatea. Acestea se vor monta la scoala, in intersecții, la intrari în comună, în zonele unde de regulă se mai aruncă gunoi”, spune Mihai Blejan, primarul din Scundu.

Cu o populație de aproximativ 1900 de locuitori, comuna Scundu strânge din taxe și impozite, 1,029 milioane   sume de care tânărul primar Mihai Blejan se declară nemulțumit, având în vedere numărul redus al investitorilor privați în zonă.

Primarul din Scundu a reușit să demareze cadastru gratuit în comuna Scundu, pas uriaș pentru o schimbare completă a economiei zonale, anul 2026, fiind primul în care va începe acest proces.

”Cadastru, intabularea, tot ce implică acest proces al înscrierii pământului în cartea funciară, este un pas important în economia rurală. Oamenii nu dispun financiar de această posibilitate. De aceea avem multe blocaje, case nevândute, pământuri nelucrate. Livezi împădurite. Lipsa unor taxe de succesiune, a unui cadastru nu a permis dezvoltarea în zona rurală. Odată cu cadastrarea extravilanului și a intravilanului, lucrurile se vor schimba. Deja avem primele măsuratori, primele sectoare măsurate”, spune primarul Mihai Blejan.

Totodată vor fi depuse proiecte pentru modernizarea drumurilor locale. Dar cel mai important pentru anul 2026 rămâne proiectul de alimentare cu gaze naturale. Proiect finanțat prin ADI unde lider de proiect este comuna Șirineasa

Comuna se află într-o frumoasă vale a pârâului Scundu, care face trecerea dinspre Lunca Oltului spre Pesceana și de aici pe Drumul Haiducilor spre centrul județului.

Din păcate, o zonă cu alunecări, cele mai multe din județ,  cu multe probleme generate de acestea și care necesită rezolvare. Este una însă din cele mai frumoase comune, plasată între păduri și dealuri și care la nivel național deține un record absolut, pe teritoriul comunei Scundu sunt nu mai puțin de 400 de izvoare naturale.  Are cea mai bună calitate a apei din județ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *