Încă 43 de km de autostrada vor fi inaugurați luni, 12 august

Peste 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, parte a Autostrăzii A1 Nădlac – Bucureşti (580 de kilometri), vor fi deschişi circulaţiei la mijlocul lunii august, potrivit estimărilor constructorilor Loturilor 3 şi 4 ale autostrăzii.

Lotul 4 – ultima săptămână de lucru
„Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”, a declarat Ştefan Şerbu, director de şantier pe Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 22 de kilometri construit pe Valea Mureşului, între Şoimuş (localitate învecinată Devei) şi Ilia.

Doar pe „Dealul liliecilor”, aflat în vecinătatea nodului rutier de la Şoimuş mai sunt mobilizaţi muncitori şi utilaje. Recepţia lucrărilor a fost solicitată în data de 12 august.

Lucrările începute în primăvara anului 2014 la Lotul 4 puteau fi terminate în 2016, dacă nu exista problema „Dealului Liliecilor”, unde o grotă în care se adăposteau câţiva lilieci din specii comune, pentru care s-a decis relocarea, a dus la blocarea pentru aproape trei ani. În ultimele 8 luni, constructorii s-au concentrat exclusiv pe sectorul de doi kilometri, unde a fost nevoie de excavarea versantului, în timp ce pe restul traseului lucrările erau aproape finalizate.  Asocierea Tehnostrade, Spedition UMB a construit tronsonul dintre Deva şi Ilia, iar costul iniţial al lucrărilor a fost estimat la 419,4 milioane lei fără TVA.

Lotul 3, finalizat în acelaşi timp cu Lotul 4
Pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, vineri, 2 august, muncitorii se mai aflau pe şantier doar la nodul rutier de la Holdea. A mai rămas de lucru la trasarea marcajelor rutiere pe breteaua de legătură cu şoseaua Deva – Lugoj, la montarea indicatoarelor, la reţeaua de apă pluvială şi la amenajarea zonei din jurul carosabilului.

„Am muncit din greu în ultima perioadă, asfel încât în jurul datei de 12 august să poată fi solicitată recepţia lucrărilor, iar tronsonul să fie deschis odată cu Lotul 4”, spune un reprezentant al drumarilor. Constructorii Lotului 3 au întârziat cu trei ani finalizarea proiectului. Au fost numeroase probleme tehnice, iar antreprenorii au fost acuzaţi de o mobilizare extrem de slabă şi de faptul că au subcontractat unele lucrări unor firme care nu şi-au respectat angajamentele. Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA a obţinut contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările la Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva, între Deva şi Holdea, au demarat la începutul anului 2014, iar după inaugurarea celor 43 de kilometri, vor mai rămâne de executat mai puţin de 10 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina. Tronsonul Lugoj – Deva va avea o lungime de 100 de kilometri şi face parte din Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti.

Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti măsoară 580 de kilometri (cea mai lungă din ţară), începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad.

În prezent, circa 400 de kilometri (70 la sută) din lungimea autostrăzii se află în exploatare, 9 la sută în şantier şi 21 la sută în planificare sau proiectare. După deschiderea celor 43 de kilometri din vestul ţării vor mai rămâne de executat Secţiunea Margina – Holdea, de circa 10 kilometri, şi Autostrada Sibiu-Piteşti, de 122 de kilometri.

Proiectarea şi execuţia secţiunii Margina – Holdea (parte din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva) a fost scoasă la licitaţie publică, iar investiţia este estimată la circa 300 de milioane de euro. Aici vor fi construite două tuneluri de circa 2,13 kilometri, pentru a asigura un culoar verde de migraţie carnivorelor mari. Termenul estimat pentru finalizarea secţiunii tunelurilor este ultimul trimestru din 2021.

Autostrada Sibiu – Piteşti a fost împărţită în cinci loturi, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Pe Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa, de 14,5 kilometri, se află în stadiul de proiectare, costul investiţiei fiind estimat la 613 milioane de lei, fără TVA. Licitaţiile sunt în derulare pentru proiectarea şi construcţia loturilor Boita – Cornetu, de 34,kilometri, Cornetu – Tigveni, de 35,30 kilometri, Tigveni – Curtea de Arges, de 9,86 kilometri şi Curtea de Argeş – Piteşti, de 30,35 kilometri. Finalizarea lucrărilor la Autostrada Sibiu – Piteşti este aşteptată în perioada 2022 – 2023.

După finalizarea integrală a lucrărilor pe Autostrada Nădlac – Bucureşti, la o viteză medie de 120 de kilometri la oră, o călătorie din Bucureşti până la frontiera de vest a ţării, pe Autostrada A1 va dura aproximativ 5 ore.

 

 

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *