În Crețeni, a început montarea panourilor fotovoltaice pe clădirile publice

Este, potrivit primarului Constantin Catrina, cea mai mare economie de energie electrică și reprezintă de fapt viitorul, abordarea energiei electrice neconvenționale.

”Am început cu grădinița, vom continua cu școala și apoi primăria. Vom instala atât panouri fotovolatice, cât și pompe de căldură. Deci vom face avea independență și eficiență energetică. Vom aborda la toate clădirile publice acest sistem, centrul de zi, absolut tot, pompele de apă”, susține Catrina.

Crețeni este comuna care deschide bazinul viticol al Drăgășaniului, din această parte de județ. Cu venituri proprii care depășesc 760 mii spre desoebire de 260 de mii de lei în 2022, cu o populație de peste 2000 de locuitori, localitatea administrată de Constantin Catrina are o șansă dacă valorifică industria viticolă și pomicultura. Mai mult în acest an Crețeniul are atrase fonduri de investiții de încă 300 milioane lei, în cele 14 proiecte, majoritatea cu fonduri europene. Este cea mai mare cifră de investiții pentru comuna Crețeni în 34 de ani.

”Aici nu excludem și varianta de mică industrie, nepoluantă și având în vedere că suntem aproape de zona municipiului Drăgășani, este o o oportunitate. Dar este clar că prin viticultură, prin podgorii, crame, turism specific, prin pomicultură, comuna poate da înainte. Poate atrage investitori în acest domeniu, pot apărea locuri de muncă, un buget consistent. Eu cred că putem reuși”, spune Catrina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *