În comuna Voicești va demara turismul piscicol, grație unui proiect cu fonduri europene

Comuna Voicești va avea un complex de agrement, cu parc, piscină, probabil o cherhana, zona de pescuit sportiv, de complexe turistice, toate vor demara pe FLAG, după cum anunță primarul Florian Vătafu.

”Începem anul viitor construcția, cu fonduri europene, a unui un complex de agement care va fi nucleul turismului psicicol pe care îl gândim de ani buni, fiind riverani la lacul Strejești, unul dintre lacurile mari de acumulare de pe râul Olt. Aici avem în plan dezvoltarea unui turism piscicol, cu structuri de cazare, alimentație publică. Tot ceea ce este necesar pentru o oferi o nouă coordonată economică localității noastre. Și pentru a atrage investitori în acest domeniu”, spune primarul Vătafu.

Prin FLAG proiectul care privește amenajarea unui parc de distracție cu piscină și cu căsuțe pescărești pe malul Oltului a obținut finanțare. Primăria a elobarat PUZ-ul acestei zone şi consideră că investiţia în turismul piscicol va fi un succes şi cu perspective de dezvoltare în această parte a Vâlcii.

În procedură de licitație pentru concesionare este rețeua de gaze din localitate și se încheie proiectele prin PNRR. Parcul fotovoltaic este deja funcțional si urmează un al doilea proiect pentru stocarea curentului produs în acest parc.

Comuna Voiceşti reprezintă un pariu economic al Vâlcii de sud, beneficiind de 3 mari avantaje care o pot pune pe un traiect care poate genera categoric performanţe şi deschide o nouă etapă de dezvoltare pe următorii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *