În centrul comunei Sinești se vor amenaja o parcare și un grup sanitar public

Aflată în așteptarea comunicării aprobării proiectelor depuse pe OG 28, administrația locală din comuna Sinești este, momentan blocată din punct de vedere investitional, astfel că se lucrează la înfrumusețarea comunei. Primarul Cristian Burleanu spune că ”Ni s-au solicitat de la Ministerul Dezvoltării standardele de cost la proiectele pe care le-am depus, iar acum așteptăm toți primarii să vedem ce ni se aprobă. Până atunci, lucrăm cu persoanele de la ajutorul social la înfrumusețarea comunei, iar din bugetul local am refăcut prăznicarele la bisericile din satele Urzica și Sinești. Mai dorim să amenajăm o parcare în fața primăriei și un grup sanitar public, deoarece centrul comunei este, uneori, aglomerat . Ne gândim și la o reabilitare și extindere a sediului primăriei, dar asta numai în urma unei expertize tehnice.  Ne dorim foarte mult să ni se aprobe proiectul cu asfaltarea a 13 km de drumuri, precum și cel pentru reabilitarea și extinderea școlii gimnaziale. Este foarte important pentru o comunitate să aibă asfalt, apă, dar și o școală bună , dotată, pentru ca elevii și cadrele medicale să-și desfășoare activitate într-un cadru adecvat învățăturii”, a concluzionat Burleanu.

C.P.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *