În Bălcești a început construcția a trei blocuri pentru tineri

Primăria Orașului Bălcești, în calitate de beneficiar, implementează proiectul cu titlul “Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri ”.Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 „Construirea de locuințe pentru tineri / locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru tinerii care provin din comunități și grupuri vulnerabile și pentru gospodăriile din care fac parte, inclusiv prin măsuri pentru integrarea socială și economică a grupurilor țintă.

Noile unități de locuit vor fi conforme cu ținta privind atingerea pragului minim de 20% consum primar de energie, în comparație cu cerințele privind construcțiile nZEB, stipulate în reglementările naționale, reflectate în certificatele de performanță energetică.

Obiectivele specifice ale proiectului: Lucrări pentru amenajarea terenului, lucrări de demolare pentru eliberarea terenului pentru construcția de locuințe; Lucrări de construire și dotare a obiectivului de investiții; Proiectare și asistență tehnică; Asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții; Asigurarea respectării indicatorului obiectivului de investiții conform PNRR, care constă în numărul de metri pătrați construiți locuințe nZEB plus (Proiect propriu)-  pentru tinerii din comunități marginalizate și grupuri vulnerabile, respectiv, numărul de unități de locuit – 18 apartamente.

Proiectul vizează astfel sporirea accesului la locuințe de calitate pentru tinerii aflați în dificultate, cu premiza respectării pentru locuințele nou construite a obiectivului privind necesarul de energie primară cu cel puțin 20 % mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum  de energie este aproape egal cu zero conform orientării naționale, ceea ce se va asigura prin certificate de performanță energetică .

Beneficiarii direcți: tineri ce provin din comunități și grupuri vulnerabile ce trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții : apartenența la un grup / comunitate vulnerabilă; să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 ani; venitul pe membru de familie să fie mai mic decât salariul lunar mediu pe economie; nu deține o locuință / nu a deținut o locuință; locuiește într-o locuință supraaglomerată și precară; de asemenea se poate avea în vedere și dacă tinerii au în grijă unul sau mai mulți copii la nivelul gospodăriei.

Blocuri vor fi în număr de trei cu câte 6 apartamente fiecare și se construiesc în zona stadionului 1 Decembrie. Urmează construcția a două blocuri nZeb pentru profesioniști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *