În anul 2025, Primăria Ghioroiu a ieșit efectiv din zona Evului Mediu Socialist
În afara proiectelor de drumuri, școală, stații de încărcare, la Ghiroiu, primarul Vicentiu Oprișan a reușit ceva important.
Ultima primărie construită în anii 50 din lut, cu lemn a fost complet reabilitată. Asta după ce nu mai prezenta nicio garanție pentru angajații instituției. Podul cedase, erau locuri pe unde efectiv rozătoarele avea culoare de trecere.
Vorbim de o construcție din perioada de după război, de începuturile colectivizării și instaurării regimului comunist, o construcție construită ca majoritatea locuințelor din acea vreme, din chirpici, cu cercuială de lemn. Ulterior a fost întărită dar structura de rezistență nu mai făcea față.
”Chiar nu mai puteam lucra acolo. Au fost depuse proiecte pentru această clădire la minister dar fără reușită. Și atunci nu am avut alternativă. Nu puteam risca să mai ținem angajații în această clădire. Și am renovat cu fondurile proprii. S-a schimbat toată structura de rezistență, pereti, anvelopare, învelitoare. Acum este o construcție solidă, modernă, eficient energetică. A fost recompartimentată” spune primarul din Ghioroiu.
Anul 2025 a însemnat un nou an benefic pentru comuna vâlceană, cu noi investiții implementate, proiecte care au construbuit la ridicare standardelor de viață. Drumuri noi asfaltate, investiții la școală, reabilitare energetică precum și dotarea acestei cu mobilier și echipament IT.
Vicentiu Oprișan speră că anul viitor Consiliul Județean să continue investițiile în drumurile județene din localitate, atât spre Gorj cât și spre Dolj, pentru a transforma localitatea într-un nod rutier.
