În acest an, în Pietrari va funcționa un dispensar modern
Mai multe cabinete medicale inclusiv stomatologie și o farmacie vor funcționa în noul dispensar uman care va fi reabilitat în comuna Pietrari. Investiția se va derula în acest an, spune primarul Nicolae Moraru, administrația locală obținând fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
„Dispensarul din Pietrari este ultima instituție publică, una care urmează să fie în acest an reabilitată. Vom avea astfel o unitate sanitară modernă, cu alei, împrejmuire. Noua clădire va fi recompartimentată și va găzdui o farmacie, cabinete medicale, săli de așteptare, tratamente și sterilizare. Vrem să aducem în zonă noi medici, care să presteze și alte servicii. Aici va funcționa și un cabinet stomatologic. Întreaga unitate va fi compatibilă cu cele din Uniunea Europeană”, spune Moraru.
Astfel, comunitatea din Pietrari va beneficia de servicii medicale la standarde europene, fiind create condițiile optime pentru desfășurarea activităților specifice. Toate spațiile vor fi dotate cu mobilier și aparatură medicală modernă.
Localnicii vor avea astfel posibilitatea să se trateze în comună pentru afecțiunile care nu necesită spitalizare.
Anul 2020 a fost unul reulit spune primarul Moraru, pentru comuna Pietari, reusind să reabiliteze infrastructura de drumuri, să amenajeze zona industrială și a târgului. Aici a fost construit o hală pentru comercianți și producători. A început și realizarea de trotuare de-a lungul drumului național.
Reabilitarea, extinderea, dotarea și modernizarea școalii gimnaziale este în licitație iar ca proiecte masive se așteaptă implementarea rețelei de gaze naturale, documentațiile pentru această investiție, fiind realizate de Gazprom.
