În această lună se inaugurează cea mai importantă lucrare de infrastructură din Râmnicu Vâlcea

Municipiul Râmnicu Vâlcea prezenta din punct de vedere al traficului, al infrastructurii, un handicap. Încă din istoria lui ca oraş, s-a trezit cu o cale ferată fix prin mijloc şi cu nu mai puţin de 5 bariere.

Lucrurile s-au agravat odată cu dezvoltarea cartierului Ostroveni, în anii 80, cel mai mare din oraş. Tot cartierul şi prelungirea acestuia spre Râureni, se află dincolo de cale ferată.

S-au construit pasaje auto care să subtraverseze această cale ferată, numai că la început autoutilitarele nu încăpeau, nu mai vorbim de maşinile de tonaj sau de autobuzele din transportul în comun.

Apăruseră şi bancuri cu orele de stat la barieră care vor fi calculate la pensie. 

În anii 90, apare ideea că este nevoie de un pasaj care să traverseze cale ferată, suprateran, în ideea că acesta ar putea fi conectat cu nordul şi sudul oraşului. Adică, un pasaj care să asigure 4 direcţii nu doar traversarea căii ferate.

Cel care începe documentaţia în acest sens este primarul Sorin Zamfirescu, fiind vorba de un pasaj în capătul estic al Bulevardului Tudor Vladimirescu.

Proiectul este preluat de administraţie Gutău şi este depus pentru finanţare pentru fonduri europene. 

În prima etapă se construieşte Pasajul Tudor Vladimirescu (administraţia Rădulescu), fără bretelele de legătură. Un pasaj care deşi rezolva o problemă, amplifica alta. Rezolva de exemplu statul la barieră pe axa est -vest dar a obturat complet ieşirea spre Bucureşti a cartierului Ostroveni, sau pe cei care veneau de pe strada Ferdinand blocând prin pasaj legătura din zona Petrom.

Administraţia Gutău a depus pentru finanţare europeană bretelele şi prelungirea Bulevardului Tineretului. Şi la începutul acestui an, lurările au început.

La finele lunii noiembrie, întreg complexul rutier va fi inaugurat. Astfel, Râmnicu Vâlcea va avea cea mai mare lucrare de infrastructură care va asigura traficul direct între Ostroveni şi centrul oraşului, la fel şi o nouă axă nord sud, paralelă cu Calea lui Traian.

Următoarele proiecte de infrastructură ale administraţiei sunt: o nouă arteră din Libertăţii – Garda de Mediu – Mall Râmnicu Vâlcea – Baraj Nord – Republicii şi mai multe parcări supraetajate în oraş.

AP

Loading...

One comment

  • Anton

    Persoanele cu dizabilități din cartierul Goranu,au fost lăsate la mila Domnului,coane Liviule,nu tu ramapa de acces,pentru aceste persoane,nu tu rampa pentru a a urca pe pod cu vehiculele electrice,gen scaun rulant, scuter pe patru si trei roti,pentru a trece din Goranu in municipiul „faraonului”actual Gutau.Orasul de fapt pentru el nu reprezinta decat centrul,strada M.Vitezau.Bulevardul T.Vladimeresu si tot cartierul Ostroveni,cartierele marginase cum este Goranu,sunt lasate ca in lumea a treia,nu tu cosuri de gunoi,doame fereste sa treca cumva vreo matutratoare auto peste pod orasul se opreste la capatul podului lanaga scoala de” Geniu Panait Donici”! Ne-a procopsit si cu targ infect de vechituri,”unde este o tiganie totala” Citez spusele jupanului Gutau la ultima conferinta de presa din luna mai a.c. Cand a promis pentru a doua oara in decurs de un an ca va muta acest mizerabil targ in izlazul comunal!Ca nici la doua saptamani de la petitia trimisa primariei,de catre mine sa-mi trimita raspuns scris” ca nu mai poate muta targul deorece se constuieste in izlazul comunal si este in lucru ,un mare complex sportiv”. O mare minciuna ! Iar despre persoanele,dizabile chiar au fost lasate la mila lui dom’ primar!E o măsură fără precedent ca în ultimii 30 de ani! Guvernul a alocat buget zero pentru persoanele vulnerabile, lăsând către primării plata acestor cheltuieli din impozitele pe venit. Acest lucru este absolut dezastruos pentru persoanele cu dizabilități si însoțitori ai acestora. Oricum existau probleme cu primăria si inainte deorece întârzia plățile, pentru insotitorii persoanelor cu dizabiliti si invocau motivul „că nu au bani”,Dar acum situatia este critica,persoanele dizabile isi primesc indemnizatia abia pe 17 ale luni,dar domnii si doamnele din primarie,mare parte dintre ei taietori de frunza la caini,primesc salariile nemeritat de marii incepand cu data de 10 a fiecarei luni. Acum, dacă nu vor mai veni nici bani de la bugetul central, vor rămâne efectiv, fără mijloace de supraviețuire” si la mila lu dom’ primar,care ar spune in anumite cercuri „sa se duca la munca,nu la intins mana,astia cu handicap”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *