În 2026, comuna Valea Mare va avea infrastructura de drumuri în întregime finalizată

Primarul Gabi Niță anunță un ultim demers prin care se va finaliza cu asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Valea Mare.

”Acesta a fost proiectul meu de mandat pe care l-am pus pe masa cetățenilor. Faptul că voi finaliza toate drumurile din comuna Valea Mare. Și în primul mandat am reușit mai bine de 11 km de drumuri să intre în proces de modernizare în toate satele componente. Acum suntem în procedura de licitație pentru ultimii 6 km de drumuri. Cu fonduri europene. Cu acest ultim demers, vom avea infrastructura finalizată. Privind în urmă, înainte de a fi primar, trecând prin diferite localități care aveau infrastructura pusă la punct, îi priveam cu invidie și admirație. Știam că dacă ai infrastructură, se întorc și oamenii acasă, își fac un rost, vin să-și ridice o locuință. Acum Valea Mare va putea spune la finalul anului 2026, că ajunge o comună europeană”, precizează Gabi Niță.

Astfel, după dispensar și școala gimnazială, edilul a obținut un nou proiect european, în valoare de 1 milion de euro prin care se va finaliza toată infrastructura stradală din Valea Mare.

Niță mai dorește și construcția unei grădinițe cu program prelungit lângă școala gimnazială din localitate, recent modernizată cu fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *