Ia românească autentică, cusută cu fir de borangic, este sărbătorită anual la Stoenești
Borangicul, firul natural de mătase ţesut cu măiestrie de larvele fluturelui Bombyx mori, bine hrănite cu frunze de dud, era nelipsit în trecut din gospodăriile ţărăneşti acum mai bine de un secol. În lada de zestre a oricărei fete de măritat se găsea marama şi cămaşa cu altiţă cusută cu fir subţire de borangic alb sau gălbui.
Astăzi singurul loc din România în care se obţine mătase naturală, dar se şi ţese, se găseşte în judeţul Vâlcea, la Stoeneşti. În comuna care se coboară de la munte, dinspre poiana haiducilor, de sub Babele Vâlciii şi ajunge aici, la firul Govorei.
Doar aici la Vâlcea se mai cresc viermi de mătase. Cel puţin de 20 de ani nici nu se mai ştie că există viermi de mătase…
La Stoenesti, tradiţia se respectă la familia Niculescu. Aici se obțin firele de borangic, apoi dețesut pe războaie manuale din lemn. Totul se lucrează manual. La final, din firele de mătase se nasc ii si rochii superbe, camasi de barbat, marame si esarfe, servetele si stergare.
La Stoenesti se găsesc produsele autentice din borangic, produse traditionale romanesti confectionate manual: Ii din panza de casa tesute manual, servetele si stergare de artizanat, fete de masa, traisti si traistute, braie si bete, zgardane si bratari, ornamente din canepa si panusi speciale pentru a le oferi cadou, Ii din panza topita pentru dama, fetite si baieti, si nu in ultimul rand vesminte preotesti din borangic sau din bumbac cu diverse motive traditionale.
Primarul Gheorghe Dumbravă spune că acest aspect vine să întregească renumele agroturistic al comunei şi speră că din ce în ce mai mulţi investitori vor fi atraşi pentru a dezvolta afaceri în turism.
