Hoţii şi Vardiştii sau despre o campanie electorală născută în spatele blocului D11 din cartierul Nord

Săptămâna viitoare, pe vremea asta, se va fi cam terminat pe jumătate cu acest balamuc prezidenţial, vom fi ieşiti din turul 1, rămânând, cel mai probabil, cu Iohannis şi Dăncilă drept finalişti ai unui meci care se va încheia cu o victorie zdrobitoare a actualului lider. Unul extrem de arogant, care nici măcar nu s-a sinchisit să ajungă la tv, să aibă o dezbatere, să arate românior că este prezent în campanie. Oare acesta merită să fie preşedinte? Unii ar spun că da.

Al unei Românii care, din păcate, în cei 5 ani care au trecut, nu a arătat mare lucru cu excepţia unei continue înfundări morale,  a unei  crize a statului,  a unei  mediocrităţi agravante. O politică binomială, un tango între un preşedinte complet dispărut din schemă şi un PSD care a reuşit să impună exact spuma celei mai retarde clase politice. Nu e nicio diferenţă între matricile lui Codrin Ştefănescu şi ale lui Klaus Iohannis, dacă judecăm la rece situaţia. 

De ce spun asta? Pentru că, odată cu adâncirea crizei morale, cu cât PSD decarta indivizi din ce în ce mai găunoşi şi mai periculoşi pentru naţiune, preşedintele României se izola în grupul  său şi, sub confortul mandatului, se prindea în horă, făcând o opoziţie de palavre.

Mă uit în spate la Traian Băsescu, singurul care s-a confruntat cu 2 suspendări şi cu o opoziţie halucinant de bolnavă. A ieşit însă în arenă, la luptă. Vara anului 2012 – România era sub asediul blietzkriegului USL (combinaţia letală dintre PNL şi PSD), patronat de Antena3, când, într-o singură săptămână, Constituţia a fost demolată, instituţiile au fost secerate, România era în haos, pradă celei mai periculoase crize de manipulare născute vreodată. O mineriadă blestemată, care ne aruncase la marginea lumii. Şeful statului de atunci a urcat pe meterezele societăţii civile şi s-a luptat, stopând acest distrugător destin pe care îl pregăteau ai lui Iohannis, din acea vreme, şi ai lui Dragnea, parteneri care se pupau pe gură în acel asalt ordinar.

Preşedintele, formatat, între timp, de la premierul lui Voiculescu la marele apărător al justiţiei, a preferat să numească miniştrii lui Dragnea şi guvernele acestuia şi să accepte şi prăbuşirea DNA. Pentru că, în România normală a lui Iohannis, mandatul de la Cotroceni şi coabitarea erau mai importante şi mai confortabile decât lupta. Şi cu cine se lupta, mă rog, Iohannis? Cu Nicolicea, Codrin şi Dragnea? Nu, cu Ponta, Crin, Voiculescu, cu un procent de 70% din clasa politică (inclusiv cu preşedintele de acum).

Acesta este Iohannis, omul care probabil va câştiga alegerile în 3 săptămâni de aici înainte. În urma unui blat, a unui triunghi amoros cu PSD, pentru…. o Românie normală. Mă şi amuză acest război de palavre între Iohannis şi PNL, pe de o parte, şi PSD, când au fost co-autorii capodoperei „Marţea Neagră”, un precursor al legilor justiţiei, patronat de Dragnea şi ai lui.

O piesă de teatru, în care amorezii în ale răului – Iohannis de la Grivco,  Orban, care-l înjura pe Ponta pentru numirea lui Kovesi în 2012, pe de o parte, şi, de cealaltă parte, Dragnea sunt acum duşmani. Este precum jocul de copii când, în spatele blocului D11, ne împărţeam în două cete… unii erau hoţii şi alţii vardiştii. A doua zi, schimbam rolurile.

ADN-ul, aşadar, în turul 2, evident, rămâne acelaşi, stimaţi alegători, numai că amnezia la români este la fel de mare pe cât va fi diferenţa de scor dintre Iohannis şi Dăncilă.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *