Hoț specializat în furtul Daciilor 1300, prins de polițiștii vâlceni după o urmărire cu focuri de armă

Bătrâna Dacia 1300 este la mare căutare. O dovedeşte întâmplarea de mai jos, petrecută în judeţul Vâlcea.

Un hoț recidivist, pasionat de furtul exclusiv de Dacii marca 1300 și care nu posedă permis de conducere, a fost prins joi dimineață de polițiștii vâlceni, după o urmărire în trafic de peste 30 de km, dar și după ce s-au tras focuri atât de avertisment, cât și asupra pneurilor.

Astfel, potrivit polițiștilor vâlceni, „joi dimineață, un echipaj din cadrul Postului de Poliție Șirineasa a efectuat un semnal de oprire a unui autoturism. Conducătorul auto nu a oprit la semnalul de oprire, motiv pentru care s-a plecat în urmărirea autovehiculului. Pentru oprirea și imobilizarea conducătorului auto s-a folosit armamentul din dotare, trăgându-se atât focuri de avertisment, cât și în direcția pneurilor, reușindu-se astfel imobilizarea autovehiculului pe raza orașului Berbești”, a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui I. Ion, de 63 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Fiind condus la sediul poliției, cercetările au fost extinse și s-a stabilit că autovehiculul este semnalat ca fiind furat din municipiul Râmnicu Vâlcea în luna februarie.

Potrivit anchetatorilor, suspectul este recidivist, „specializat în furtul Daciilor model 1300”.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false, fără a poseda permis de conducere, și furt calificat, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale.

În cursul zilei, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, unde a primit mandat de arest preventiv.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *