Hora Unirii a fost jucată într-una din cele mai vechi localităţi din ţară, la Popeştii Vâlcii

Popeştiul copilăriei mele a fost comună mănăstirească, după ce, mai înainte, fusese avanpost dacic, locuit de buri şi apoi un arhipelag de cătune medievale, ascunse fie prin Valea Caselor, fie în amurgul pădurii la Firijba.

A venit apoi neamul Urşienilor şi au domnit în nord de comună. În timpul lui Cuza,  Popeştiul a renăscut ca o comună tânără, unde primii ţărani liberi au început să construiască o viaţă economică liberă. Reforma agrară a fost, pentru popeşteni, prima şansă şi, astfel, au combinat tradiţia cu demnitatea naţională.

A apărut, firesc, una din cele mai frumoase înşiruiri de case de-a lungul râului Luncavăţ. O explozie socială, o aliniere a unor oameni care şi-au luat destinul în mâini.

Dar au rămas şi poveştile frumoase ale satului medieval, satul Firijbei, satul Valea Caselor, sate ascunse de pădurea de stejari, acolo unde ruinele dacice au lăsat posterităţii cetatea de la Cărămizi.

Acesta este comuna unde sâmbătă a răsunat Hora Unirii, într-un moment festiv organizat de primăriţa Aurora Măgura.

Manifestările au debutat sâmbătă în centrul civic al comunei, printr-o slujbă religioasă oficată de preoţii Şerban valeriu şi Tudorescu Florin, slujbă închinată celor care au murit în Marele Război, comuna dând nu mai puţin de 30 de eroi între 1916 – 1918.

Au fost prezenţi deputatul Eugen Neaţă, cel care şi-a început activitatea de poliţist în urmă cu 28 de ani, aici în localitate iar din partea Consiliului Judeţean, mesajul preşedintelui Constantin Rădulescu, a fost citit de către Bogdan Lăstun, fiu al comunei.

După discursurile oficialităţilor care au punctat istoria şi unitatea românilor, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a ai Şcolii Gnerale Urşi – Dăeşti, pregătiţi de prof. director Florina Şerban au pregătit un spectacol artistic de cântece patriotice şi scenete cu tema Unirii de la 1 Decembrie.

„Este un moment care nu poate să nu fie celebrat aşa cum se cuvine. Este Centenarul României, la care comuna noastră a contribuit cu jertfa soldaţilor în Războiul de Întregire. Le mulţumesc celor care au venit azi aici, să se bucure alături de popeşteni, de acest mare eveniment, să se prindă în Hora Unirii”, a spus primarul Aurora Măgura.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *