Goleştiul, locul unde viitorul se simte confortabil printre crizantemele toamnei

 

Goleştiul este comuna care va cunoaşte în următorii ani o dezvoltare economică redutabilă, dată fiind aşezarea chiar lângă Autostrada Europei. De la parcuri de logistică, făbricuţe în diferite domenii, până la moteluri sau pensiuni, Goleştiul se poate spune că a tras lozul câştigător. „Acesta este şi interesul nostru ca administraţie. Cât mai mulţi oameni să aibă o calificare şi evident locuri de muncă să avem cât mai multe. În acest sens, vreau să spun că am avut şi vom avea mai multe cursuri de calificare pe fonduri europene. Mulţi dintre cursanţi au învăţat tainele unei mici afaceri”, spune Gheorghe Şerban, edilul din Goleşti. Comuna are un dublu avantaj de poziţie. Se află, atât în arealul metropolitan al Râmnicului, dar şi la 10 km de viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti. Deja există investitori interesaţi de potenţialul zonei şi anul 2016 va avea probabil primele rezultate. Goleştiul stă bine la nivel de pomicultură şi zootehnie, de aici un întreg ciclu industrial s-ar putea extinde. Dar, nu în ultimul rând, potenţialul agro-turistic şi dezvoltarea unor parcuri industriale spre Blidari, sunt teme de interes pentru administraţia locală.

„Noi lucrăm la infrastructură. Ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să nu mai avem drumuri fără asfalt, dar nu doar un covor aruncat aşa la întâmplare. Dorim ca orice lucru să fie bine pregătit, un drum modern înseamnă strat asfaltic, rigole colectoare, un sistem de drenaj eficient. Nu vrem să avem sate izolate. Infrastructura înseamnă investitori. Şi atunci trebuie să fim în grafic cu lucrările”, mai adaugă Şerban.

Că tot am menţionat turismul, durmul spre Poieniţa şi de aici spre pădurile care despart Râmnicul de Goleşti, sunt adevărate grădini ale raiului, cum se zice în basmul românesc. Aici, istoria musteşte în fiecare pâlc de copaci, în vremurile grele, românii şi-au găsit loc de retragere aici, în pădurile Goleştiului. În linistea toamnei şi în galbenul de pastel al codrilor, farmecul Goleştiului se relevă ca o femeie frumoasă, o elegantă regină a balului. Nu ai cum să nu iubeşti Goleştiul, cum spuneam odinioară, garda de est a Vâlcii, povestea nespusă a salcâmilor, izvoarelor care susură printre fagi şi stejari şi care răzbat de dincolo de crizantemele ultimului octombrie… Viitorul aduce trecutul în prezent şi îl pregăteşte de noua provocare, combinaţia între liniştea tradiţiilor şi economia de margine de autostradă. Goleştiul va câştiga pariul cu timpul, iar beneficiari vor fi cei care acum trăiesc aici. Pentru ei, speranţele de mai bine, au alt sens.

A.P.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *