Gerea: Este obligatoriu să explorăm gazele de șist, să vedem dacă avem ce exploata

Explorarea gazelor de șist în România este obligatorie, pentru a avea o hartă a resurselor care se găsesc în subsolul românesc, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Andrei Gerea, la Antena 3.

Întrebat dacă extracția gazelor de șist va duce la scăderea prețului, ministrul a răspuns: ‘Gaz mai ieftin e posibil să avem, pentru că e vorba de un surplus cantitativ pe piață”.

„Avem de câștigat o concurență pe o piață aproape monopolistă, care nu ne asigură o variație normală, concurențială, a prețurilor. Acum nu avem altă sursă pentru suplimentarea nevoilor noastre de gaz decât Gazprom. Odată cu prezența unui alt furnizor pe piața românească, în mod evident, prețurile se vor duce în jos’, a explicat șeful de la Economie.

El a punctat faptul că, în prezent, nici măcar nu se cunoaște dacă România dispune de astfel de zăcăminte.

„Vorbim doar teorie în momentul de față, pentru că nu știm care este capacitatea acestor zăcăminte, pentru că nu a fost nici măcar explorată. S-a încercat începutul exploatărilor undeva în Vaslui și ați văzut ce tărăboi a ieșit. Suntem la debutul explorărilor, nu știm despre ce cantitate vorbim, de aceea nici nu știm ce se va întâmpla peste cinci ani, când vom avea o hartă completă’, a arătat Gerea.

Ministrul a subliniat importanța existenței unei hărți a resurselor din subsolul românesc.

„Eu zic că este obligatoriu să explorăm, pentru că este obligatoriu să avem o imagine clară a resurselor subsolului, deoarece ne dorim cu toții să avem ce exploata. După ce vom ști ce avem de exploatat și care vor fi câștigurile noastre…, pentru că dacă avem o cantitate foarte mare, în mod evident, România va avea numai de câștigat’, a spus Andrei Gerea.

Chevron, a doua mare companie petrolieră americană, are acorduri de concesiune pentru trei perimetre petrolifere în județul Constanța și unul în apropiere de Bârlad, în județul Vaslui. Compania și-a exprimat interesul pentru a explora și a extrage gaze de șist din aceste perimetre. AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *