Fostul director al SRI Virgil Măgureanu și fiul lui Virgil Ardelean, audiați la DNA în dosarul Hidroelectrica

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu și Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din MAI, au fost audiați miercuri, în calitate de martori, de procurorii DNA în dosarul mitei de la Hidroelectrica.

În acest dosar, au fost arestați Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA și consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, și Eugen Brădean, director comercial al aceleiași societăți și membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare și dare de mită.

Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma „Energon Power and Gas” din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei — aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiții defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA susține că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice.

„Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Eugen Brădean”, susțin procurorii anticorupție. AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *