Familii din Alunu, evacuate din calea haldei de steril

Având în vedere situația existentă în localitatea Alunu, privitor la alunecarea de teren, declanșată în zona haldei de steril apaținând obiectivului minier Cariera Berbești Vest din cadrul CET Govora S.A. și în baza referatului întocmit de către Serviciul Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, precum și la propunerea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, s-a aprobat prin hotărâre evacuarea, ca măsură de protecție civilă, a familiilor Mărculescu Victor și Mărculescu Constantin, ca nivel de urgență I și a familiilor Mărculescu Ion și Mărculescu Ilie, ca nivel de urgență II, precum și a bunurilor materiale deținute de acestea, ale căror gospodării se află pe direcția deplasării alunecării de teren.

Potrivit comunicatului de presă remis de către Instituția Prefectului, acțiunile de evacuare se vor realiza în conformitate cu prevederile Ordinului MIRA nr.1184/2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și asigurarea activității de evacuare în situații de urgență.

Consilier,

George-Alexandru Concioiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *