Extinderi de canalizări și utilaje cu fonduri europene, sunt prioritățile lui Păunei, la Bărbătești

Primarul Bogdan Păunei are în proiect de urgență extinderea rețelei de canalizare adiacentă drumului principal, înaintea ca acesta să fie modernizat și sistematizat.

”Vorbim de o porțiune nu mare, de 15 gospodării,  un segment de 300 de metri. Partea neplăcută este va trebui să o facem în regim de urgență pentru a nu se suprapune cu lucrările la trotuare, rigole, podețe, lucrări care se efectuează asupra acestei străzi. Trebuie să le facem până pentru că ne permite luxul de a tăia, demola ce am lucrat. Asta este prima lucrare în regim de urgență. Mai avem de lucru la un pod în capul satului Bărbătești, unde vom realiza și o punte pietonală”, spune Bogdan Păunei.

Totodată, edilul spune că din sumele care se vor aloca prin GAL, primăria intenționează să facă o logistică de utilaje necesare – tractor, buldo-excavator, tocător vegetație.

”Vorbim de utilaje necesare în prime intervenții în caz de calamități, de defrișări de drumuri, curațat vegetație.  Avem drumul de sub munte care trebuie aranjat mai ales că este unul strbătut de turiști”, completează edilul din Bărbătești.

Și nu în ultimul rând, Păunei așteaptă bugetul pe anul 2025, pentru a vedea ce lucrări mai poate aborda și care ar fi axele de finanțare pentru acest an și pentru alte proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *