Expoziţie şi album dedicate arhitectului ceh al Casei Regale a României, Karel Liman (1855-1929)

O expoziţie de fotografie dedicată arhitectului ceh Karel Zdenek Liman, care a lucrat la Castelul Peleş pentru Casa Regală a României, va fi vernisată, joi, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR).

Managerul Grupului CEZ România, Jan Veskrna, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că iniţiativa sărbătoririi lui Karel Liman aparţine Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti şi Muzeului Naţional de Artă al Romaniei şi Igloo Media, desfăşurându-se cu prilejul celei de a 92-a aniversări a zilei de naştere a Regelui Mihai.

‘Participarea noastră la aceste manifestări ne onorează. Karel Liman a fost o personalitate importantă a culturii europene. Atât expoziţia, cât şi albumul pun în lumină un mare spirit al umanităţii’, a afirmat Jan Veskrna.

Evenimentul găzduit de MNAR îşi propune o incursiune fotografică în opera arhitectului ceh Karel Liman (1855 – 1929).

‘Acesta a devenit celebru în România mai ales datorită lucrărilor sale de redecorare a castelului Peleş (1896 – 1914), proiectului şi construcţiei castelului Pelişor (1898 – 1903), refacerii clădirilor administrative de pe Domeniul Regal Peleş şi reamenajarea interioarelor castelului Bran (1924 – 1929) şi, pentru o scurtă perioadă, al fostului Palat Regal de pe Calea Victoriei’, a precizat Veskrna.

Potrivit sursei citate, la eveniment este anunţată şi prezenţa Principesei Margareta a Romaniei, care va gira şi lansarea albumului monografic al arhitectului Karel Liman în care sunt prezentate principalele sale opere realizate la noi în ţară. AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *