Evenimentul anului la Râmnicu Vâlcea: Gala Chimiei Românești a avut loc pe 31 octombrie
O seară elegantă, unde chimia s-a întrepătruns cu arta, cu bunul simț. Așa se poate traduce în cuvine scrise, Gala Chimiei Românești, un eveniment de top, din punctul medu de vedere, evenimentul anului, la Râmnicu Vâlcea.
Pentru că la Râmnicu Vâlcea, s-au sărbătorit 70 de ani de chimie românească, alături de academicieni, miniștri, cercetători, industriași, oameni de afaceri români sau străini, lucrători în chimie, în cele două mari combinate, de la Râmnic și Onești. Aproximativ 1000 de oameni au participat așadar la o recepție de cinci stele la Hotelul Ramada.
Îl putem numi categori evenimentul anului, pentru că o astfel de adunare, de oameni valoroși, au fost pentru prima dată, în orașul nostru în 2025.
Autorul acestui eveniment este nimeni altul decât Ștefan Vuza, liderul chimiei românești, omul care redat speranța că România va puncta din nou în lumea mondială a industriei.
O seară care a combinat momente artistice, de aristocrație industrială, un discurs excelent al lui Ștefan Vuza, om care a punctat și ce merge și mai ales ce nu funcționează încă bine în țara noastră. Și nu în ultimul rând 70 de premii acordate chimiștilor, oamenilor cu eprubeta, cu turneseolul, cu reacțiile, oamenilor care robotesc zi de zi, ani de ani în această minunată matrice a industriei, chimia.
Totul se trage din chimie, s-a reiterat aici, de la mâncare, la haine, la mobilier, la mașina, la avion, la tot ce ne înconjoară. Pentru că prima dată a fost chimia. Dumnezeu a creat molecula și de acolo a pornit viața.
Gala Chimiei a reunit așadar lumea care gravitează în România, în jurul chimiei, în jurul Companiei Române de Chimie, creația și provocarea lui Ștefan Vuza. Om care a început prezentarea sa, cu România lui 1993, atunci când un grup de temerari a avut curajul, într-o România a mineriadelor, a bișniței, a furtului, a buticului, a speculei, a capitalismului sălbatic, da, un grup de tineri a avut curajul de a investi în economie. Printre care și tânărul de 24 de ani, Ștefan Vuza.
Azi, Chimcomplex România este un brand pe toate continentele, un brand, un nume în jurul cărei gravitează industria românească.
