Eugen Neaţă: Poliţiştii cercetaţi disciplinar pot beneficia de azi, de asistenţa unui avocat

În cazul procedurilor disciplinare, angajații ministerului de interne pot beneficia, pe lângă asistența acordată de un alt polițist, și de sprijinul unui avocat sau a unui reprezentant desemnat de către sindicate, spune deputatul PSD, Eugen Neaţă, fost ofiţer de carierie în cadrul MAI.

„Drepturile și obligațiile avocaților sau reprezentaților desemnați ce reprezintă un polițist în procedura de cercetare disciplinară au fost stabilite acum câteva zile de Guvern și oficializate deja prin publicare, astăzi în MO”, spune parlamentarul vâlcean.

Documentul permite acum polițiștilor aflați în procedură disciplinară să beneficieze de asistență din partea mai multor specialiști, nu doar din partea unui alt polițist, așa cum se întâmpla înainte.

Mai exact, polițiștii cercetați disciplinar pot primi asistență și din partea unui avocat. Suplimentar, acești polițiști pot beneficia de asistență și din partea unei persoane desemnate de sindicate, numită reprezentant desemnat. Potrivit actului normativ, reprezentantul desemnat este „persoana desemnată, la cererea polițistului cercetat, de Corpul Național al Polițiștilor ori de organizația sindicală, să îl asiste în cadrul procedurii disciplinare (…)”.

Totodată, actul normativ stabilește și o incompatibilitate privind reprezentarea polițiștilor cercetați disciplinar. Astfel, conform documentului, nu pot fi “membri ai Consiliului polițistul desemnat, polițistul asistent și reprezentantul desemnat”.

Această hotărâre apare în contextul în care, acum aproximativ o lună, Curtea Constituțională stabilise că polițiștii aflați în fața unui consiliu de disciplină ar trebui să beneficieze de asistența unui avocat, nu doar a unui alt polițist.

„În ședința din data de 06 noiembrie 2018, a Comisiei pentru muncă și protecție socială, al cărei membru sunt, am dezbătut și aprobat Ordonanța de urgență nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Guvernul României a adoptat prezenta ordonanță de urgență. Aceasta a trecut cu majoritate de voturi în comisia pentru muncă și protecșie socială, urmând ca peste două săptămâni să intre în dezbatere în comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Apreciez preocuparea ministrului de interne Carmen Daniela Dan, pentru optimizarea cadrului legal necesar unei bune funcționări a instituțiilor statului, protecției cetățenilor și a oamenilor implicați în asigurarea unui spațiu european sigur”, conchide deputatul social-democrat.

Deputat PSD, Eugen Neaţă

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *