Eugen Neaţă: „Pas uriaş în Senat pentru salvarea a peste 10.000 de locuri de muncă în Vâlcea”
Deputatul PSD, Eugen Neaţă, ne-a înformat în premieră că, Senatul României a votat luni în plen amendamentul care se referă la reglementarea graniţelor ariilor protejate.
„Este vorba de amendamentul prin care Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea îşi poate extinde aria de exploatare, urmând ca Parcul Naţional Buila Vânturariţa să-şi extindă la schimb teritoriul. Un amendament care nu blochează nici proiectele ecologice dar mai ales asigură o continuitate a funcţionării platformei chimice din Râmnicu Vâlcea. Cu 66 de voturi pentru, amendamentul a trecut la Senat, urmând să intre la Camera Deputaţilor, camera decizională. Sunt convins că nu vor exista nici aici probleme şi lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal, reparându-se o eroare de acum mai bine de 10 ani, neafectând nici natura şi stimulând industria vâlceană”, a spus Neaţă
Acestă inițiativă parlamentară a fost rezultatul ședinței convocată de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, cu parlamentarii vâlceni, reprezentanții USG, Romsilva și administrația locală din Costești, unde a fost detaliată situația gravă în care se află Platforma Râureni.
În urma dezbaterilor, președintele Rădulescu a cerut deputaților vâlceni să susțină în regim de urgență necesitatea schimbării legislative pentru salvarea economiei județului și a locurilor de muncă.
AP
