Elevii din Costești care studiază la liceul din Horezu beneficiază de cursele de autobuz ale Transportului Metropolitan Horezu

Vali Borascu anunță completarea și reabilitarea fațadelor clădirilor din centrul civic al stațiunii Costești.

”După ce am asfaltat toate drumurile din zona centrală, urmează acum prin GAL, cu fonduri europene să reabilităm fațadele la Centrul Cultural, muzeu și bibliotecă. Apoi trebuie să gândim și un parc central, o sistematizare a acestui spațiu unde se află primăria. Vom creiona aici un centru civic modern, specific unei localități stațiune”, spune Borăscu.

Tot în proiect se află și reabilitarea energetică a sălii de sport din campusul școlar.

În schimb, cel mai important aspect pentru care edilul din Costești s-a luptat a fost includerea comunei în Transportul Metropolitan Horezu, mulți copii de aici, urmând cursurile Colegiului Constantin Brâncoveanu.  De altfel în localitate toți elevii beneficiază atât de curse regulate spre Horezu cât și de microbuz școlar pentru școala din Ferigile.

Anul 2025 ar putea aduce edilului din Costești, Vali Borăscu, consolidarea drept destinație turistică de execelență. Asta după ce anul trecut a primit atestarea pe care o așteaptă de aproape un secol. Acela de  stațiune turistică. Demersuri începute în 1900, atunci când se menționa stațiunea domnească, din Cheile Bistriței.

Cu peste 3000 de locuitori, comuna Costești se află în zona localităților dezvoltate l din Vâlcea, cu venituri de aproximativ 2,104 milioane lei. O sumă considerabilă, care provine din zona industrială, turism, servicii, impozite.

Oferta turistică din Costești a crescut cu noi structuri de cazare, se vorbește despre noi cereri pentru pensiuni, altele sunt în lucru,  s-a lucrat intens la modernizarea centrului civic. Se implementează proiectele pe PNRR (mobilitate, TIC, digitalizare, reabilitare grădiniță), iluminatul public și cele de pe Anghel Saligny.

Doar în 2024, peste 4000 de turiști au fost oficial înregistrați în Costești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *